Grigore Vieru şi sârma ghimpată

O problemă de sănătate m-a făcut să ajung în cabinetul medicului chirurg Anatol Rurac, de la Spitalul orăşenesc Beclean.
Pe peretele din spatele biroului atârnă, înrămat, un portret mare al faimosului scriitor basarabean Grigore Vieru. Sub ramă – un fragment de sârmă ghimpată. Bănuiam (şi mi s-a confirmat) că doctorul Rurac (el însuşi basarabean) preţuieşte foarte mult opera acestei mari personalităţi a românilor de pretutindeni. Chiar l-a cunoscut.
Grigore Vieru a fost/este un Goga al românilor din Republica Moldova, dar care nu a ajuns să-şi vadă ardentul vis împlinit: unirea pământului dintre Prut şi Nistru cu Ţara Mamă; un ideal pentru care a luptat cu scrisul şi cu faptele sale naţional-civice . În România, preţuirea ce i s-a adus a urcat până la primirea lui în Academia Română. La Chişinău, fostul bulevard al Renaşterii se numeşte (după moartea sa) Grigore Vieru.
Dar de ce acei 30 de centimetri de sârmă ghimpată ? Am aflat motivaţia:
Până la destrămarea imperiului sovietic, graniţa cu România era marcată printr-un gard de sârmă ghimpată, de-a lungul Prutului, desigur, pe malul estic al acestuia. După eliberearea de sub papucul Kremlinului, oamenii din apropierea graniţei au distrus gardul, luându-şi pentru sine sârma, îngrădindu-şi pogoanele proprii.. Acum despărţirea dintre cele două state e marcată doar de râu.
O vizită la o cunoştinţă, din apropierea Prutului, i-a stârnit doctorului Rurac dorinţa de a lua cu sine măcar un fragmenţel din acea sârmă. Iniţial, avea, pentru dânsul, omul scăpat de opresiunea rusească, o anume semnificaţie. Or, fixând-o acum pe perete, sub portretul tribunului basarabean, sârma ghimpată a căpătat astfel un semn de nobleţe. Însă, parcă, şi de avertisment.