Bosonul Higgs sau „particula lui Dumnezeu”

În timp ce suntem cufundaţi până-n gât într-o dispută politică debordând de ură şi vindicaţiune, la 4 iulie ale anului curent, venea de la CERN Geneva vestea că particula atomică bănuită acum cca. 50 de ani, în 1970, de scoţianul Peter Higgs a fost găsită. I s-a spus „cheia de boltă a Universului”; „cheia materiei”, iar laureatul Nobel, Leon Lederman, i-a spus „particula lui Dumnezeu” (într-o carte ce purta chiar acest titlu). La urma urmelor, toate-s ale lui Dumnezeu, particule mari şi mici, Univers şi Om. Negreşit că avem un triumf extraordinar al ştiinţei umane pe trei paliere: prin predicţia acestei particule, prin confirmarea existenţei acesteia şi prin importanţa maximă în astrofizică. Fără îndoială că mai spre toamnă, Premiul Nobel îi aşteaptă pe Higgs şi pe cei de la CERN, )respectiv LHC Large Hadron Col. -experimentul ATLAS.)
Nu s-a făcut parcimonie de termeni elogioşi, vorbindu-se de o „fereastră ce se deschide în înţelegerea Universului”. (Ştiinţa conţine o doză incredibilă de poezie, de frumuseţe, căci a înţelege –de ex.- componentele fotonice ale unei raze de soare este tot atât de încântător precum cel mai frumos poem care s-a scris vreodată.)
În încercarea omului de a înţelege Universul, avem două sisteme: unul Einstenian, bazat pe spaţíu, timp şi gravitaţie, şi unul numit Standard, care se bazează pe studiul electromagnetismului, al nucleelor slabe şi puternice, o lume a subparticulelor. Acesta din urmă este un domeniu unde numai imaginaţia poate pătrunde, fiindcă nimeni n-a putut vedea, pipăi vreodată leptonii, protonii, bosonii, electronii, nucleele. Şi totuşi fizica nucleară cu reactoarele şi armele din arsenale sunt tocmai realităţi ale acestor accepţii.
Dar pentru ce anume „bosonul Higgs” este atât de mai aparte decât toţi ceilalţi (fiindcă avem o întreagă familie de bosoni) şi este socotit „descoperirea secolului”. (să nu uităm că suntem încă abia la începutul lui, nu?)? Numitul boson conferă masă acolo unde nu este masă. Sfinţii Părinţi ai Bisericii au vorbit mereu despre aceea că Dumnezeu a adus lumea „de la ce nu exista / de la nefiinţă, la existenţă” (Sf. Ioan Gură de Aur, Ioan Damaschinul, Teofilact al Bulgariei etc.) De exemplu, lumina este fără masă, fotonii din care este compusă fiind accesibili simţurilor noastre. Nici electronii ce gravitează nucleele n-au masă. Ei bine, Universul întreg există ca materie tocmai datorită acestor bosoni Higgs. Cândva, la începuturi, aceşti bosoni au conferit acelei forme preexistente, de tipul fotonic, o masă accesibilă simţurilor noastre iar în desfăşurarea gigantică a acestei mase s-au format sisteme solare, galaxii şi metagalaxii ce sunt încă şi azi în expansiune după ştiinţa noastră actuală. Bosonii sunt aceeia care ţin într-un fel materia ca existând şi acum, „fiinţând” şi de aceea au putut fi descoperiţi. La CERN Geneva, ei au rezultat din accelerarea şi ciocnirea a doi protoni, rezultând bosoni, care s-au dezintegrat rapid, însă detectarea urmelor existenţei lor efemere „este un triumf chiar mai mare decât descoperirea ADN-ului”- spun savanţi de pretutindeni. Aceasta fiindcă la giganticul accelerator de la Geneva (cu o circumferinţă de 27 de km.- cea mai mare investiţie din istoria omenirii), sunt accelerate particule atomice şi din sfărâmarea acestora se pot detecta urme ce formează baza cunoştintelor nooastre despre microcosm.. Oricum, rezultatele de până acum demonstrează că acceleratorul de sub Alpi merită cu prisosinţă banii investiţi. CERN anunţa la final de iunie că bosonul Higgs urmează a fi aflat în curând şi iată că la 4 iulie, „urma” lui a fost detectată cu certitudine. Dar la ce pot fi buni în practică bosonii? Pentru supă? Drept podoabă?
Şocanta descoperire deschide porţí incredibile imaginaţíei .În primul rând pentru călătorii cu viteze luminice şi supraluminice, fiindcă lipsa masei permite viteze inimaginabile. Probabil ceva din tehnologiile numiţilor „extratereştri” implică asemenea componente ce permit degravificarea unei mase, ştiind că masa implică automat şi apariţia gravitaţiei. Despărţirea omului de planeta natală nu va mai fi o experienţă cu riscuri şi costuri enorme. Vom putea ajunge în câteva sute de ani „până la marginile cerului” cum spun Sfintele Evanghelii? (Sau...vor putea „lua hoţii clădirea BCR-ului în spate şi să fugă cu ea în Târlişua prin degravificare?)
Oricum acest triumf al astrofizicii întăreşte convingerea că în cele din urmă ştiinţa, prin descoperirile ei va convinge pe toţi pământenii despre infinita complexitate, măreţie şi înţelepciune a lui Dumnezeu, Cel care ţine în existemţă toate: planete şi om, pulsari şi galaxii şi stele.

prof. Vasile Găurean