Mitropolitul Andrei, la Rodna

Vineri 3 august anul curent, ora 18, IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat la Biserica din Rodna, în prezenţa a 400 de credincioşi, slujba Cinstitului Paraclis al Maicii Domnului. Au participat preoţii locali Nichita Lazăr şi Gh. Ganea, părintele protoereu Ioan Dâmbu, un diacon sosit cu IPS Andrei-voce colosală-şi invitatul romano-catolic, părintele Attila Kiss, în ţinută de gală.
Atmosferă de sărbătoare la Rodna, vizita IPS Andrei a fost aşteptată cu bucurie şi interes deosebit, un mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române nu se vede des, oamenii au trăit acea comuniune strânsă, cu un mare ierarh, la care am văzut acea smerenie foarte rară chiar şi la înalţii prelaţi.
Sfânta Evanghelie a fost citită de IPS Andrei, care , în două rânduri, a cădelniţat întreaga Biserică. În predica de la sfârşit, înaltul ierarh ne-a vorbit despre importanţa deosebită a Adormirii Maicii Domnului, despre Sfânta Tradiţie care ne pune în faţă Troparul Adormirii Maicii Domnului şi Icoana Adormirii Maicii Mântuitorului. „Cea plină de dar, bucură-te, a spus mitropolitul, dacă moartea creează angoase, frică, în cazul Maicii Domnului n-a fost aşa, această adormire este şi un răsărit luminos, sărbătoarea aceasta nu este tristă.” Au mai luat cuvântul părintele protoiereu de Năsăud, Ioan Dâmbu, acelaşi duhovnic blând şi cultivat dintotdeauna, şi părintele Gh. Ganea, căruia, într-o scurtă ceremonie, i s-a oferit titlul de iconom, purtător al brâului roşu, distincţie pe care o are şi celălalt preot de aici, Nichita Lazăr. La final IPS Andrei a miruit pe toată lumea, acordând fiecărui credincios câte o iconiţă.
IPS Andrei mi s-a părut un ierarh care păstoreşte credincioşii din mijlocul lor, cu dragoste, smerenie dar şi ţinută. Ieşind din Biserică, parcă eram mai buni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5