Fătul

Întâlnirea mea cu regretatul făt al Bisericii Greco-Catolice din Beclean, Ioan Chirtoş, a avut loc pe la începutul anului 1990, când Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) ieşea din catacombe, pe sub aplauzele cu pumnii ale multor conaţionali, manipulaţi şi dirijaţi, să nu-i mai accepte pe cei care n-au ales a sta la masa puterii comuniste, alegând martiriul.
Ne-am cunoscut mai bine într-o atmosferă care te trimitea cu gândul la poeziile lui Octavian Goga, ,,Dascălul”, ,,Apostolul”. Ioan Chirtoş s-a angajat cu ardoare, cu tot sufletul în noul şi dificilul parcurs al BRUR (Greco-Catolică), fără a-i fi teamă, jenă sau ruşine.
,,Nea Nelu”, cum îi spunea părintele protopop Felician Neagoş, ducea ,,biserica pe bicicletă”. Îi aştepta pe preoţii care veneau duminica şi în sărbători să oficieze liturghia la Beclean, cu prescurile, cu vinul , cu credelniţa şi cu cele necesare serviciului divin. Le punea într-o plasă, le agăţa în ghidonul bicicletei şi se îndrepta spre sala mare a casei de cultură a oraşului (la început), apoi o sală din aceeaşi instituţie, o sală de clasă de la Şcoala Generală ,,Grigore Silaşi”, biserica romano-catolică maghiară (pentru o scurtă perioadă), capela greco-catolică şi începând cu anul 2006 în Biserica Greco-Catolică ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Anii treceau şi fătul Ioan Chirtoş aduna în jurul lui tot mai multe valuri ale timpului.
Mereu în preajma preoţilor, nu prea a băgat de seamă că picioarele nu-l mai ascultă, că drumul până la biserică e tot mai lung. S-a resemnat cu noua situaţie ţinând legătura cu biserica prin ,,ambasadorii” săi, copiii, nepoţii, stănepoţii, dar mai ales prin fiul său, Petru, preot în Cluj-Napoca.
Când era înşelat în aşteptările sale, de unul sau de altul, lansa sarcastic sau mai indulgent sintagma lui preferată: ,,comunişti şi securişti”, sau cu gesturi grăbite mai aprindea câte o ţigară.
Optimist, vesel, cu simţul umorului mereu la îndemână, îşi pregătise bine plecare din punctul de vedere al vieţii spirituale, o aştepta în ultima vreme.
A nutrit pentru tatăl meu, preotul Grigore Zăgrean, o adâncă admiraţie. De câte ori el descindea pe la Beclean, îmi cerea să-l duc la fătul Ioan Chirtoş.
Pentru mine fătul Ioan Chirtoş rămâne asociat unui timp al speranţei, reînvierea Bisericii Greco-Catolice, după 42 de ani de interzicere. Pentru acel început nesperat, dat de Dumnezeu unei Biserici martire, îi mulţumim fătului Ioan Chirtoş pentru că a fost prezent la renaşterea Bisericii Blajului.
Mi-l imaginez, că acolo, în preajma lui Dumnezeu, îl va căuta pe tatăl meu, spunându-i că a pregătit totul, că a adus prescurile, vinul, credelniţa, că a aprins tămâia şi că liturghia poate începe.