Portretul arhiepiscopului Iustinian Chira văzut de Călin Emilian Cira

Conjudeţeanul nostru, Călin Emilian Cira, doctorand în istorie la Facultatea de Istorie şi Filozofie din Cluj-Napoca, este cunoscut publicului prin iniţierea seriei „Convorbiri despre N. Steinhardt”, a cărui prin volum a avut ecouri pozitive. Iată că, se specializează pe acest gen de dialoguri, aducându-ne în faţă portretul arhiepiscopului Iustinian Chira, într-un volum apărut la Editura Eikon, care are ca titlu „Am ascultat de porunca Bisericii”.
Cartea, prefaţată de dr. Teodor Ardelean, surprinde viaţa şi trăirile întru sfinţenie a părintelui Chira, născut la 28 mai 1921, în satul Plopiş. Din anul 1941, de la vârsta de 20 ani, îşi îndreaptă paşii spre mănăstirea „Sfânta Ana”, în anul 1942 fiind tuns în monahism şi hirotonit diacon, iar un an mai târziu preot de către episcopul Nicolae Colan. Din anul 1944 devine stareţ al mănăstirii Rohia, la vârsta de 23 ani, studiile completându-şi-le ulterior cu Seminarul Teologic din Cluj şi Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. În anul 1967, la propunerea preasfinţitului Teofil Herineanu, Sfântul Sinod îi oferă rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 este ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În septembrie 1980 devine episcop al Episcopiei Ortodoxe al Maramureşului şi Sătmarului, iar în 2009 este ridicat la rangul de arhiepiscop onorific al aceleiaşi arhiepiscopii. Publică 23 de cărţi care aduc credincioşilor cuvinte de învăţătură, dar şi portrete ale unor mari înaintaşi, cum ar fi Andrei Şaguna.
Cartea de faţă este o viaţă de om, de călugăr, de slujitor al bisericii, de păstor, de episcop a unui adevărat cardinal, surprinsă într-un dialog bine conturat de Călin Emilian Cira.
Pornind la drumul amintirilor cu lumina în suflet, episcopul declară: „Eu m-am născut de la Dumnezeu pentru slujba pe care o am”, adică aceea de a aduce balsam în sufletul credincioşilor. Născut în Duminica Mare „când intrau preoţii în slujbă, adică la ora 10”, când se auzea în tot văzduhul răsunetul clopotelor viitorul episcop simte chemarea pentru mănăstirea la 16 ani, însă părinţii nu i-au dat voie să urmeze acest drum, la scurt timp stingându-se din viaţă tatăl. Impresionant este momentul de pe patul morţii, în care părintele îi spune „Ai grijă de măta”. „N-am cunoscut mănăstirea până atunci deloc. N-am cunoscut călugări. N-am fost influenţat”. Cu toate acestea, chemarea este din ce în ce mai puternică, astfel încât părăseşte casa părintească „lăsând-o pe mama mea bolnavă, de supărare, pe pat”. Ajunge la mănăstire, unde cuvântul stareţului „te primesc acum”, devine veşnicie, aici ducându-şi şi astăzi viaţa într-o prelungă rugăciune. Interesante sunt cuvintele despre poetul Ioan Alexandru, cu care episcopul era bun prieten, spunându-i întotdeauna: „Ioane, ai grijă. Păstrează-ţi trupul tău curat”. A rămas mâhnit „că nu a fost adus să fie înmormântat la Rohia. Pentru că el în toate scrisorile insista mereu „Mi-am făcut casă la Rohia”. Însă, dorindu-se să se facă funeralii naţionale la Bucureşti, s-a făcut o altă strategie, însă trupul nu a fost primit nici la Parlament, nici la Patriarhie. Vrednicul de amintire, mitropolit Anania, hotărând atunci să fie înmormântat la Rohia. Arhiepiscopul Chira completează: „Aşa a vrut Dumnezeu. Pentru că la Rohia a venit Steinhardt, care nu era apropiat de Ioan Alexandru”.
O carte ca o mărturisire prin care descoperim portretul unui slujitor al bisericii: „Eu trăiesc foarte liniştit că mi-am făcut datoria. Am pus piciorul în prag exact atunci când trebuia. Şi atunci sunt liniştit. Mor liniştit. Mor fericit. Mi-am făcut datoria faţă de Biserica noastră, faţă de poporul nostru, faţă de Transilvania şi faţă de Dumnezeu. Fără să mă laud. Două puteri sunt cele pe care mă reazem eu: Dumnezeu şi poporul”. Pentru acest dialog pe care l-am citit cu plăcere, merită felicitări atât Călin Emilian Cira, cât şi arhiepiscopul Iustinian Chira, căruia îi cerem binecuvântarea.