USL cere demisia de onoare a directorului Emil Scurtu de la APIA

Uniunea Social Liberală Bistriţa-Năsăud cere, prin vocea lui Daniel Suciu, demisia de onoare a directorului executiv al APIA Bistriţa-Năsăud, ing. Emil Scurtu.

          “Salut descinderea sau viitoarea descindere a Corpului de control a ministrului Agriculturii, pentru că ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă de ani de zile la APIA Bistriţa-Năsăud este inacceptabil. Vă spun că o să găsiţi oameni, purtaţi pe la uşiu, jecmăniţi, în foarte multe dintre comunele judeţului.  Din poziţia de consilier judeţean, de vicepreşedinte PSD, cer demisia de onoare a domnului Scurtu de la APIA, pentru tot ce s-a întâmplat şi a lăsat să se întâmple în jurul instituţiei”, a declarat social-democratul, în cadrul unei conferinţe de presă.

 Suciu susţine că acest control ministerial “nu este o execuţie politică”, ci “o dreptate care ar putea să se facă pentru acei oameni jecmăniţi de bani, de un sistem extrem de bine pus la punct, unchi, mătuşi, fini, nepoţi, tot ce mai vreţi”.

De altfel, şi preşedintele PSD, BN, Emil Radu Moldovan, susţinea că sunt probleme în curtea APIA şi că va cere ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să ia măsuri.

Eu a foarte multe nemulţumiri despre ceea ce se întâmplă la APIA. L-am sunat personal pe domnul ministru şi i-am spus ce se întâmplă cu banii europeni, pe tot felul de mizerii şi jocuri făcute de grupuri de interese, deturnându-se zecii de miliarde de lei anual. (…) Vă dau un simplu exemplu, pe care să-l luaţi sub semnul întrebării, pentru că s-ar putea să greşesc. Am o informaţie că domnul primar Mureşan de la Năsăud (n.n. – fostul primar Dumitru Mureşan) ar fi concesionat cu 1 euro arul sau metru pătrat de păşune alpină, pe care 2-3 şmecheri încasau 575 euro”, a explicat, de ceva vreme, Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5