Dorin Dobra: Îmi asum iniţierea proiectului “Mall-ul tineretului” la Bistriţa

Dorin Dobra, candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de senator în Colegiul 1, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în urma discuţiilor avute cu primarul Ovidiu Creţu, lansează proiectul “Mall-ul tinereţii”. Această destinaţie de socializare, recreere şi educaţie pentru tineretul din municipiul Bistriţa şi nu numai ar fi principalul obiectiv al mandatului de senator.

O posibilă locaţie pentru acest mall ar fi fostul Cinematograf “23 august” de pe Bulevardul Republicii, imobil în care acum nu se întâmplă numic. Proiectul, a subliniat Dorin Dobra, este unul privat-public, iar nu invers, în sensul în care finanţarea preponderentă revine firmelor.

“Va fi un loc unde părinţii îşi pot duce copiii să-i lase în siguranţă pentru a petrece timpul liber. Ideea acestui proiect vine din experienţa mea profesorală, între tineri şi din nenumăratele discuţii cu elevii, studenţii mei şi, mai ales, părinţii. (...) Ar fi prima iniţiativă de acest fel la ivel naţional, iar Bistriţa ar putea sta ca exemplu de bună practică pentru astfel de ofertă pentru orice alt municipiu din ţară”, a motivat Dobra.

Potrivit acestuia, mall-ul ar putea fi structurat pe patru etaje, corespunzând vârstelor preşcolare, şcolare mici, gimnaziale şi liceu/studenţi, cu funcţiuni adaptate de la locuri de joacă, magazine, spaţii pentru activităţi plastice, spaţii de distracţie, cofetării, minicinematografe etc., totul foarte bine supravegheat.

“Îmi asum responsabilitatea pentru iniţierea acestui proiect ce va scoate Bistriţa în evidenţă în toată ţara, din punctul de vedere al ofertei pentru generaţia tânără din oraş”, a punctat Dorin Dobra, adăugând că dacă Bistriţa nu are un mall comerical, să aibă măcar unul al tineretului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5