Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, şi-a fracturat şoldul
Mar, 01/08/2013 - 20:50
sursa: Antena3.ro
Preşedintele Curţii Constituţionale din România (CCR), Augustin Zegrean, şi-a fracturat şoldul, după ce a căzut pe gheaţă.
Augustin Zegrean a primit îngrijiri medicale.
Zegrean este preşedintele Curţii Constituţionale şi şi-a început ascensiunea ca senator de Bistriţa-Năsăud, din partea FSN, în perioada 1990-1992, iar mai apoi în 2004 a fost ales deputat pe listele Partidului Democrat.
Din 13 iulie 2007, la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, Augustin Zegrean a fost numit judecător.
Citiţi şi:
- Ce avere a făcut Augustin Zegrean, de când e la conducerea Curţii Constituţionale din România
- Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, despre demiterea Laurei Codruța Kovesi
- Deputatul Suciu: Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, are un salariu de 30.000 lei/lună, dar nu refuză pensia care i-ar reveni ca fost parlamentar
- Averea preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, evaluată la aproape 690.000 euro
- Revine Augustin Zegrean la Bistriţa? Curtea Constituțională are un nou președinte interimar

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Ca bursieri ai fundațiilor germane suntem legați biografic de cultura...
Comentarii
Ioan Coroianu -
Vin, 11:48
La mulți și sănătoși ani!
Ioan Coroianu -
Vin, 11:47
La mulți și sănătoși ani!
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:46
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Dorel de Bistrita -
Joi, 10:45
Nu stiu de ce... dar am senzatia ca " se alatura " ... numai patronii si cei cu " afaceri, din fa.....
Yosif Anghelut -
Joi, 08:22
Sunt solist vocal si vreau sa particip ma acest concurs va mulțumesc!!!
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui IOAN DANIEL DASCĂLU, preot paroh la Sigmir, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Cele mai sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri transmitem, în ceas aniversar, îndrăgitei interprete MIRELA PETRUŞ, solist al Ansamblului...
Cu ocazia zilei de naștere, adresăm calde urări aniversare deputatului Daniel Suciu, președintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea...























Adaugă comentariu nou