Peste 150 de poliţişti au asigurat măsurile de ordine, la reluarea cursurilor

Un număr de 153 de poliţişti, dintre care 136 de la ordine publică şi 17 de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, au fost prezenţi, în stradă, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ cu ocazia reînceperii anului şcolar.

„Reamintim faptul c,, înainte de începerea anului de învăţământ preuniversitar 2012/2013, Poliţia Română a luat măsuri specifice pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona instituţiilor de învăţământ. Printre aceste măsuri se numără şi identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii acţionează în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. De asemenea, poliţiştii rutieri asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5