Târgul Mărţişorului, la Bistriţa

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Judeţean pentru Cultură, organizează Târgul Mărţişorului, prilej de a achiziţiona simbolul primăveriii pentru cei dragi, la preţuri acceptabile.
Mărţişoare tradiţionale, meşterite din lut, papură, textile, pănuşi, lână, hârtie, cioplite în lemn şi înnobilate cu plante naturale pot fi găsite în acastă perioadă la ArtGALERIA, pe str. Liviu Rebreanu nr.30 (pietonal). De la târg nu vor lipsi nici bijuteriile handmade, ceramica tradiţională, podoabele şi ţesăturile meşterilor populari. Bistriţenii sunt aşteptaţi să se bucure de aceste minuăţii în fiecare zi între orele 10-18. Deschiderea oficială are loc marţi, la ora 12.00
1 Martie este ziua mărţişorului, oferit ca simbol al sosirii primăverii. Obiceiul mărţişorului este, de fapt, o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, în unele părţi ale ţării exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5