Spermezeu: Proiecte europene în proceduri
Joi, 09/26/2013 - 09:13
Două proiecte cu finanţare europeană se află, la Spermezu, în proceduri de licitaţie, după ce o parte din contracte au fost semnate şi aprobate anul trecut. Este vorba, pe de o parte, despre Măsura 322 B, constând în asfaltarea a 6,8 kilometri de drum comunal între piaţa din localitatea centrală şi Dobricel, până la intersecţia cu legătura dintre Dobric şi Poieni. Pe de altă parte, Măsura 125 C vine să protejeze maluri pe valea Hagii, Pârâul Popoasei, Valea Păltinesei şi Valea Irideiului, în condiţiile în care mai multe străzi foarte populate sunt inundate periodic. Ambele presupun o finanţare de câte 1,5 milioane de euro, la un termen de execuţie de 36 de luni.
Citiţi şi:
- Primarul Sorin Hognogi: Anul acesta, se vor aşterne 9,5 kilometri de covor asfaltic în comuna Spermezeu
- Primarul Sorin Hognogi: Aproape zece kilometri de drumuri din Spermezeu, modernizate cu fonduri guvernamentale
- Primarul Sorin Hognogi: Încep lucrările de asfaltare a drumurilor din comuna Spermezeu!
- Spermezeu: În anul Centenarului, tricolor uriaş purtat de elevi pe braţe la Târgul de Ţară
- Președintele Radu Moldovan, la Spermezeu: 9 iunie, VOTAȚI Primarul Alexandru Deneș și lista Consilierilor Locali ai PSD!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața....
Comentarii
Cetățean -
Vin, 10:39
Buciumul PSD BN sună cu jale. Adineauri nu mai prididea cu buciumatul mărețelor lor realizari la...
Șoșonel -
Vin, 10:10
Afirmații banale și dezagreabile a unui personaj ,,atotștiutor" pe masura liderului său de partid...
Vând mâți -
Vin, 07:41
Mâțe stilate și mâți democrați,
Veniți, prieteni, să-i cumpărați.
Dacă găsiți în cămări...
Bega Maria -
Mie, 19:01
Buna ziua.Beneficiez de acest proiect.De ce se lucrează așa prost?Contract nu trebuie să îmi dati?...
Limita divină -
Mie, 17:56
Găsiți numere prime pe Plaiul Someșan,
Să-i faceți panegiric Domnului Tămășan,
Să predea...
Aniversări
Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Preasfinţiei Voastre, Părinte Episcop MACARIE DRĂGOI al Episcopiei Europei de Nord, Cetăţean de Onoare al...
* În zi de naştere, urăm d-nei TUDORICA BRUMĂ, interpretă ce promovează folclorul românesc în Spania, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi...
La mulți și binecuvântați ani doamnei ing. Doina Naghiu din Bistrița. Vă dorim zile îndelungate, cu sănătate, putere de muncă, bucurii alături de...























Adaugă comentariu nou