Toamnă aurie la Ciceu Mihăieşti

În Ciceu Mihăieşti, la Ferma Pomicolă a societăţii Pombis, activitatea se derulează într-un flux continuu. E toamnă, recoltarea fructelor, a merelor este în toi. Fără pauze (cu excepţia celor cauzate de ploi) totul este organizat în aşa fel încât recoltarea, sortarea, depozitarea şi livrarea merelor să nu cunoască sincope. Zilnic, aici vin beneficiari, persoane fizice sau societăţi comerciale, spre a-şi procura mere de cea mai bună calitate. În livada intensivă rodul bogat, de calitate, te îmbie să guşti din aroma merelor. E o livadă modernă, tânără, cu un sistem de udare prin picurare. Merii încărcaţi sunt susţinuţi de tutori, aidoma viţei de vie. E un procedeu eficient care dă rezultate dintre cele mai bune. Este plantaţia viitorului. Cărucioare, containere, lădiţe, găleţi şi culegători. Este animaţia specifică toamnei, o toamnă a calităţii, cum ne spunea, mulţumită, doamna Ana, cea care de vreo 35 ani se identifică cu merele şi prunele de Ciceu Mihăieşti. „Lucrez de atâţia ani aici, dar parcă aşa mere de calitate ca şi cele din această toamnă nu am mai întâlnit”, ne spune aceasta. Inginerul Aurel Onigaş, administratorul firmei, cu telefoanele cuplate în toate punctele fierbinţi din Ciceu Mihăieşti şi Dipşa, îşi petrece cea mai mare parte a timpului în ferme. De aici, ca un adevărat dispecer, urmăreşte şi conduce, ca de la un pupitru de comandă, întreaga activitate. Este mulţumit că şi în acest an va livra populaţiei, beneficiarilor, mere de cea mai bună calitate. Pentru asta s-a muncit din greu, din iarnă până în toamnă, fiindcă activitatea dintr-o fermă pomicolă nu are pauze. Ferma din Ciceu Mihăieşti se modernizează. Sistemul de irigat prin picurare se va extinde. Au fost deja amenajate bazinele pentru captarea apei şi încet-încet, prin livezi, conductele vor fi amplasate. La depozitul de frig, o instalaţie modernă, numită purificator de aer – Bio Turbo 1000 – ozonează spaţiul şi menţine un climat corespunzător păstrării merelor în condiţii de cea mai bună calitate.
La Ciceu Mihăieşti, recoltarea fructelor continuă şi, ne spune administratorul, dacă condiţiile atmosferice vor permite, la sfârşitul primei decade a lunii viitoare campania se va încheia, iar merele vor ajunge la adăpost. Activitatea din livezi nu va înceta ci, dimpotrivă, urmează celelalte lucrări, în aşa fel încât la Ciceu Mihăieşti producţia de mere şi din anul următor să întrunească exigenţele consumatorilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5