Pensionari obligaţi să returneze banii pentru reţetele compensate. Nu şi-au declarat toate veniturile

Aproape 90 de pensionari din judeţul nostru au fost obligaţi să dea bani înapoi după ce au declarat venituri mai mici decât cele reale ca să beneficieze de reţete compensate cu 90%. Un control al Curţii de Conturi a scos la iveală faptul că pacienţii nu au spus medicilor de familie că au şi alte venituri pe lângă pensiile sub 700 de lei. În acest fel au beneficiat de o reducere de 90% la cumpărarea medicamentelor. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate BN le-a trimis notificări acestora. Aceştia au avut de returnat peste 20.000 de lei.

,,Dacă medicul de familie a avut la fişa pacientului declaraţia omului că nu înregistrează şi alte venituri faţă de pensia de 700 de lei, pentru care a adus cuponul, suma respectivă s-a imputat pensionarului, i s-a transmis notificare de plată. O mare parte din sume le-am recuperat. Vorbim de 20.000 de lei din care am recuperat peste 10.000 de lei. Vorbim de vreo 90 de persoane pe care noi le-am verificat”, a declarat Camelia Ilişuan, preşedintele CJAS BN.

Potrivit legii, pensionarii cu venituri sub 700 de lei beneficiază de reţete compensate de 90%, iar pentru cei care depăşesc această sumă compensarea este de 50%.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5