Noi facilităţi acordate angajatorilor pentru încadrarea absolvenţilor de învăţământ superior
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud informează angajatorii care doresc să încadreze în muncă absolvenţi de învăţământ superior, de apariţia Legii nr.335/10.12.2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Prin această lege se reglementează perioada de debut în profesie de 6 luni pentru absolvenţii de învăţământ superior, în conformitate cu art.31 alin.(5) din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii.
Salariul de bază lunar al stagiarului, stabilit prin contractul individual de muncă, este cel negociat de părţi, pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore pe săptămână, în condiţiile legii.
«Angajatorii care încheie un contract de stagiu în condiţiile prezentei legi primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu, pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj în valoare de 750 lei, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie (indicatorul social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj la această dată are valoarea de 500 lei)», precizează directorul executiv Otilia Râpan.
Potrivit sursei citate, angajatorii nu pot primi dublă finanţare pentru aceeaşi persoană. Astfel, dacă un angajator încadrează în muncă un absolvent de învăţământ superior, poate beneficia ori de prevederile art.28, alin.(1) din Legea 335/2013, ori de cele ale art.80, alin.(1), lit.(c) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Criteriile şi modul de acordare a finanţării vor fi stabilite prin norme metodologice care vor apărea până la data de 12 martie 2014, dată la care această lege intră în vigoare.
Citiţi şi:
- Angajatorii, încurajaţi financiar să încadreze elevi şi absolvenţi
- Subvenţii pentru angajarea absolvenţilor
- AJOFM BN. Subvenţie de 2250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie sau de stagiu încheiat de angajatori!
- Peste 440 de posturi vacante în judeţ! Angajatorii au obligaţia să comunice locurile de muncă vacante la AJOFM Bistriţa – Năsăud
- AJOFM subvenţionează 168 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ
Adaugă comentariu nou