"Casa de piatră" lui Adrian Crişan!

Familia tenisului de masă românesc îi urează "Casa de piatră" şi "La Multi Ani!" marelui nostru campion, Adrian Crişan şi soţiei lui, Diana. Redacţia Răsunetul se alătură acestor gânduri semnate de Federaţia Română de Tenis de Masă. Acesta a ales să facă acest pas important al vieţii sale, acasă, la Bistriţa, alături de familie şi prieteni.

În prezent, Adrian Crişan evoluează pentru clubul Werder Bremen. Acolo îi este alături un alt bistriţean, Cristian Tamaş, în calitate de antrenor, iar de acum înainte, şi ca părinte spiritual.

Într-un interviu acordat ziarului nostru, acesta declara că după ce se va căsători va fi “cu adevărat împlinit”. În plan sportiv, îşi doreşte să se califice la Rio de Janeiro, la a cincea Olimpiadă, dar şi la Campionatele Europene, unde să-şi depăşească performanţele celui mai bun an din carieră, 2012.

Adrian Crişan a obţinut medalia de bronz la Campionatele Europene din Danemarca în 2012 şi locul 5 la Jocurile Olimpice de la Londra. Bistriţeanul ocupa, la finele anului trecut, locul 7 în Europa şi poziţia a 27-a la nivel mondial.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5