Al.C.Miloş şi fericirea de a fi „Cetăţean de Onoare” al Bistriţei!

Rep.:-Ce reprezintă pentru d-voastră titlul de „Cetăţean de Onoare” al Bistriţei?
Al.C.M.:-Străbunicii mei, dinspre mamă, au fost atestaţi şi în Bistriţa de la 1600, au fost şi juzi la primărie. Mama mea, învăţătoarea Florina Miloş, născută Hopârcă, face parte din una din cele mai vechi familii de români de pe Burici.. Prin ea, eu mă înrudesc cu aproape jumătate din Bistriţa. Amintesc, aici, familiile înrudite cu familia Hopârcă, Vermeşan, Berbecar, Pleşca, Sângeorzan, Urs, Sigartău, Platon etc. Cred că acest titlu îl pot dedica tuturor celor 80.000 de locuitori ai oraşului. Omul sfinţeşte locul, dar în cazul meu, poate fi şi invers, adică Bistriţa natală m-a „sfinţit” pe mine. Ţin să mulţumesc primarului european al Bistriţei, ing. Ovidiu Teodor Creţu şi consilierilor locali pentru pariul cu eternitatea pe care sper să-l câştige şi pentru poemul „Prietenul Parc”, inscripţionat pe un panou al veşniciei în parcul municipal. De acum, restul este istorie, istorie a Bistriţei.
Rep.:- Ce părere aveţi despre viaţa culturală a Bistriţei?
Al.C.M.:- Bistriţa este un nod energetic de spiritualitate al României. Aici există o activitate culturală intensă: menţionez festivalurile de poezie „George Coşbuc” şi de proză „Liviu Rebreanu”, apoi concertele-eveniment organizate de Societatea de Concerte „Bistriţa” sau Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei” şi Festivalul Naţional de Teatru „Liviu Rebreanu”, plus expoziţiile organizate în cadrul Galeriilor Arcade a U.A.P. Bistriţa etc. Ca nişte umbre, doar trecătoare, este refuzul „colegilor” mei, de condei, de a-mi publica pagini aniversare în Revista „Mişcarea Literară”, din păcate transformată într-o revistă de familie şi de „grădiniţă literară”, precum şi refuzul organizatorilor manifestărilor literare din 2013 de a-mi lansa cartea S.F. „Sud Galactic”. Sunt foarte multe orgolii nejustificate şi nesusţinute de un talent artistic autentic. Există un vid cultural şi o impostură de masă. Sau, cum zicea istoricul literar clujean Adrian Marino: „Poporul român nu trebuie să cadă în două capcane ale trecutului – fanatismul religios şi societatea rurală. Căci viitorul este al ştiinţei şi al civilizaţiei urbane”.
Rep.:-Ce proiecte aveţi în anul 2014?
Al.C.M.:-Pentru cititorii mei fideli şi iniţiaţi voi tipări Dosarul „Poetul” – dosarul de urmărire informativă al fostei Securităţi comuniste, între anii 1979-1989, primit de la CNSAS, la Ed. Karuna din Bistriţa, precum şi volumul S.F. „Liga Albă şi Oamenii Metadimensionali”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca. Vă salut extraterestru: Stele în ochi!

Comentarii

02/09/14 22:08
dana

Milos nu merita acest titlu. Cate carti a vandut acest nebun?? El reprezinta un esesc artistic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5