Copil din Baţa accidentat după ce s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure
La data de 30 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie pe DN 17, pe raza localităţii Ciceu Mihăieşti, soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 23 ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Dej-Beclean, a surprins şi accidentat uşor un minor, de 10 ani, din localitatea Baţa, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure.
Faţă de conducătorul autoturismului cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
***
Pentru evitarea accidentelor rutiere, îi sfătuim pe micii participanţi la traficul rutier să înveţe şi să respecte câteva reguli de circulaţie:
· Când doriţi să traversaţi strada, folosiţi întotdeauna trecerile pentru pietoni, marcate şi semnalizate corespunzător!
· Nu traversaţi niciodată strada în fugă şi fără să vă asiguraţi!
· Atunci când alegeţi să vă deplasaţi în calitate de pietoni, folosiţi trotuarele situate pe marginea drumului, iar dacă acestea lipsesc, mergeţi pe partea stângă a drumului pentru a vedea din faţă maşinile care se apropie de voi!
· Când vă aflaţi într-un grup de copii, mergeţi unul în spatele celuilalt pentru a evita să fiţi accidentaţi!
· Dacă circulaţi cu bicicleta, purtaţi echipament de protecţie adecvat: cască, cotiere, genunchiere, vestă reflectorizantă;
· Alegeţi-vă locurile de joacă cât mai departe de drumul public!
Citiţi şi:
- Pietonii, pericol pentru şoferi la fiecare minut
- Un măierean a lovit cu maşina o femeie din Feldru. Pietoni, luați-vă toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi!
- Două persoane accidentate pe trecerile de pietoni, la Bistriţa
- La 80 de ani, băut pe drum prin Cepari. Un şofer nu l-a putut evita!
- Femeie din Monor, accidentată de o şoferiţă, după ce a traversat neregulamentar prin faţa autobuzului!
Adaugă comentariu nou