NICOLAE BĂCIUŢ: Am rezistat, şi în 2014, multor jocuri politice, presiuni, abuzuri pe care n-aş vrea să cred că se datorează vinei de a fi român la... Târgu-Mureş

PRIVIND ÎNAPOI/ÎNAINTE CU/FĂRĂ MÂNIE

Anul 2014 a fost un an dens, complicat, contrariant, cu bucurii, cu amărăciuni, cu spaime, cu revoltă, cu speranţă... Cu nostalgii, încât şi unele lucruri mai îndepărtate mi s-a părut că s-au întâmplat doar ieri...
A fost un an în care mi-am văzut de scris şi de tipărit cărţi, reviste, prefăcând-mă că nu văd mizeriile morale, politice din jurul meu, mergând mai departe, cu convingerea că frumosul, adevărul, dreptatea vor învinge.
Dacă ar fi să fac un inventar, nici nu-mi vine să cred că toate acele lucruri le-am făcut eu, mi s-au întâmplat mie.
Sigur, dacă aş privi spre înălţimi, fireşte, nu pot să nu recunosc, fără falsă modestite, că Marele Premiu pentru Poezie "Nichita Stănescu”, care mi-a fost acordat la Festivalul Internaţional de Poezie de la Ploieşti, având girul academicianului Eugen Simion, a fost, de departe, cea mai mare bucurie a mea.
M-a adus mai aproape de Nichita Stănescu, de întâlnirile cu el, cele care mi-au marcat opţiunile mele literare, afinităţile elective.
În geografia întâlnirilor admirabile ale lui 2014, Brăila va rămâne un reper drag inimii mele, pentru că la Dunăre, mi se întâmplă de câţiva ani buni cele mai frumoase lucruri, care nu fac decât să mă încarce de încredere în locul şi rolul literaturiii în viaţa noastră, în şansa pe care o are literatura română prin rezerva de... cadre tinere. Când spun aşa ceva, mă gândesc la faptul că la Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă”, al cărui preşedinte sunt de vreo şase ani, au participat peste 1200 de copii care cred în literatură, care se visează scriitori. Să mai adaug că, tot aici, la o secţine a concursului, „interpretare de poezie modernă contemporană”, (la care ultima mea carte, „Poeme verzi pe pereţi”, a fost tema), am descoperit prospeţime, sinceritate, inteligenţă, naivitate, stângăcii, toate de-o frumuseţe rară, toate adunate într-o carte de peste 650 de pagini, „Poeme verzi pe pereţi. Nicolae Băciuţ în lecturi critice”, cu semnături între care s-ar putea regăsi şi criticii şi istoricii literari de mâine. De remarcat că acest concurs a mai tipărit încă două antologii, „Anotimpul din vis” cu texte ale copiilor din clasele II-IV, şi o alta, „Fereastra timpului”, cu texte ale celor din clasele V-VIII.
Să mai adaug că la Brăila am descoperit dascăli devotaţi profesiunii lor, în primul rând pe Angela Olaru, iniţiatoarea Concursului „Ion Creangă”, apoi pe Gabriela Vasiliu, cea cu care am pus la cale Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Ana Blandiana”, ajuns la a III-a ediţie, şi care are de fiecare dată oaspeţi dragi pe Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Festival care face risipă de frumuseţe, altitudine culturală şi artistică, întreţinând dragul pentru poezie.
Tot la acest din urmă Festival, am realizat, împreună cu Gabriela Vasiliu, patru volume: „Urma rădăcinii”, cuprinzând lucrări de critică literară ale elevilor, „Poetica arborelui”, antologie de poezie a Festivalului, „Dincoace de verde, dincolo de albastru”, antologie de eseeuri şi proză, autori tot elevii, şi „Metafora arborelui în literatura română şi contemporană”, incluzând lucrări ale elevilor şi profesorilor, susţinute în cadrul simpozionului organizat în contextul Festivalului „Ana Blandiana”.
Sunt cele două manifestări de la Brăila, prin amploare şi substanţă, dătătoare de încredere şi speranţă în soarta literaturii române de mâine.
Tot la Brăila, am avut întâlniri încărcate de emoţie cu membrii Cenaclului Literar .... „Nicolae Băciuţ”, care funcţionează de câţiva ani aici sub îndrumarea aceleiaşi pasionate de fapte de cultură prof. dr. Gabriela Vasiliu.
Tot la capitolul „cenaclu”, aş include şi o iniţiativă din această toamnă a unor elevi de la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, care au înfiinţat şi ei Cenaclul Literar „Nicolae Băciuţ”, cu care m-am întâlnit de câteva ori şi care mi-au întărit convingerea că nu e totul pierdut pentru viitorul literaturii române.
În 2014, am ajuns în anul al VI-lea al unei experienţe unice, editarea revistei lunare de cultură „Vatra veche”, care mă are în postura de „one man show”, adică eu adun material, concep sumarele, tehnoredactez, procesez fotografii, fac corectură, tipăresc revista, o difuzez, la aproape 16.000 de adrese de email – toate pe timpul, pe priceperea şi ... pe banii mei.
Dar interesul manifestat pentru revistă îmi justifică toate eforturile, toată cheltuiala de energie, de timp. S-a creat o stare de spirit, un fenomen, dacă vreţi, „Vatra veche”, ca o demonstraţie că se poate face jurnalism literar fără găşti, fără compromisuri (majore!), fără aranjamente, fără manevre, în concordie (ecumenism!?) al ideilor, opţiunilor literare.
Totodată, revista îşi face o onoare şi o datorie de suflet din a promova valori locale, cu convingerea că „provincia n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’”. În acest sens, am publicat două suplimente ale „Vetrei vechi”, cu acelaşi număr de pagini cu al revistei, dedicate unor scriitori mureşeni, în momente aniversare: Lazăr Lădariu – 75 şi Valentin Marica – 65, cu nădejdea că ei pot fi recuperaţi şi evaluaţi, înscrişi în circuitul naţional al valorilor culturale.
Am tipărit câteva zeci de cărţi ale unor autori din ţară şi din străinătate, pentru care am fost un fel de „bun la toate” – tehnoredactare, corectură, concepţie coperte, scris prefeţe, postfeţe etc., ştiind că acest soi de satisfacere a unor orgolii şi ambiţii nu dăunează grav... sănătăţii, că valorile culturale/literare se cern, în timp, dar mişcarea editorială mai întreţine atmosfera literară, de atâtea ori lâncezită, ori retrasă în egoisme sau deturnată de atâtea alte ademeniri, mai mult sau mai puţin culturale.
Am mai avut ceva timp şi pentru mine, am tipărit un volum de publicistică, „Sens giratoriu” şi o antologie de versuri, cu texte din volumele ultimilor ani, dar şi cu inedite, „Despărţirea de înger”.
Am finalizat şi o antologie de însemnări ale unor pelerini, împreună cu care, în 2013, am fost în Ţara Sfântă, carte realizată împreună cu un om care mi-a fost mereu aproape, pr. dr. Gheorghe Nicolae Şincan.
Am realizat, aşa cum m-am angajat în toamnă, la Colocviile de la Nicula, şi o antologie cu titlul „Întoacerea lui Ioan Alexandru”, o provocare la recuperarea unui autor nevalorificat la adevărata dimensiune a operei sale.
Pentru că „Ut pictura poesis” nu e vorbă-n vânt, am organizat numeoase expoziţii de pictură (artă modernă, icoane), şi la Galeria „Deisis” din Târgu-Mureş, dar şi la Reghin, Sighişoara, Baia Mare, Sibiu, Sărmaşu, Gledin, Lăpuşna...
Peste tot pe unde am umblat am dus cu mine poezia, în recitaluri „Pe unde umbli poezie?”, „Iisus în celulă”, fiind poate patetic în a-i invita pe cei cu care m-am întâlnit în a descoperi că totuşi, în chip poetic locuieşte omul lumea aceasta, cum ne-a lăsat testamentar Hölderlin.
Am continuat şi eu să scriu poezie, şi pe paturi de spital şi pe petice de cer, încercând să conving lumea că a scrie versuri înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu.
M-am întâlnit cu cititorii – la lansări, prezentări de carte, singur sau cu cei care sunt angajaţi pe acest front: Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Mariana Cristescu, Răzvan Ducan, Darie Ducan, Sorina Bloj, Gabriella Costescu, Mariana Cheţan... lista e foarte lungă.
Dar eu sunt numai un om şi ziua nu are decât 24 de ore. Mi-au mai rămas atâtea lucruri nefăcute, atâtea datorii neplătite. Am mai lăsat şi pentru anii ce vin, atât cât îmi va îngădui Cel de Sus. Mai am încă ceva de spus, mai am ceva de mărturisit.
În sertarul meu electronic se adună file pentru o carte de versuri, pentru o alta de publicistică („Pretexte şi contexte”)...
Am rezistat, şi în 2014, multor jocuri politice, presiuni, abuzuri pe care n-aş vrea să cred că se datorează vinei de a fi român la... Târgu-Mureş.
Dar am simţit mereu aproape cunoscuţi şi necunoscuţi, oameni din preajmă, dar şi din largul lumii, oameni care fac mereu demonstraţia că prietenia literară şi nu numai e nepreţuită.
Un motiv în plus să lupt, să nu accept nici să stau în genunchi şi nici cu sabia în teacă.