Gheorghe Onul: Tot ceea ce întreprindem accesând atât fonduri europene cât şi guvernamentale sau din bugetul local este pentru modernizarea comunei
Investiţii din fonduri europene: reabilitarea drumurilor forestiere şi agricole care vor fi finalizate până spre finele lunii august a anului în curs prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. O altă investiţie este cea prin care vor fi finalizate, tot prin proiectul PNDR, modernizarea de drum forestier, 3,38 km, pe Anieşul Mare, şi 1,85 km pe Anieşul Mic. De asemenea, vor fi modernizate căile de acces la terenurile agricole din zona Luncii lui Toma peste Sălăuţa şi ridicarea unui pod rutier betonat, precum şi asfaltarea 500 m.l. drum în aceeaşi zonă.
Tot prin fonduri europene, dar prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Năsăudului” se va realiza un internat de zi tip after school, investiţie care se ridică la 94.815 euro; un teren de sport şi parc de joacă pentru copii în valoare de 41.341 euro, cu termen de finalizare 30 septembrie 2015.
Investiţii finalizate cu bani guvernamentali - Aici intră investiţia de mare amploare suportată financiar prin Master Planul judeţean, care va fi finalizată până la sfârşitul verii: staţia modernă de epurare a apelor uzate cu capacitate mare, care va deservi oraşul Năsăud, Salva şi Rebrişoara; finalizarea infrastructurii stradale (lucrări de canalizare).
Asfaltările începute anul trecut şi care se referă la cele 12 străzi cu o finanţare de 4,42 milioane lei, sumă totală, din care s-au cheltuit până acum 610 mii lei pentru lucrări de asfaltare a străzilor Suseni, Morcovul, Oniţanu, Bolotău şi Conceni.
Citiţi şi:
- În curând, pod nou peste Sălăuţa, în zona Lunca lui Toma
- Salva- primarul Gheorghe Onul: „Ne zbatem să îmbunătăţim traiul concetăţenilor noştri”
- Toamna se numără investiţiile din fonduri europene, la Salva
- Gheorghe Onul: Salva este în faza de reabilitare a drumurilor agricole şi forestiere
- Trei proiecte de asfaltări la Maieru. Primarul Vasile Borş: Dacă totul decurge normal, vom avea 85% din comună asfaltată!
Adaugă comentariu nou