Cristian Florian, senator PNL: România are nevoie de autostrăzi, nu de exerciţii de grafică!

* declaraţie politică

Este acum evident că am avut dreptate în ceea ce priveşte Master Planul pe transport: un document inutil şi fără viitor!

Guvernul mai are încă un motiv, cât se poate de întemeiat, să plece de la Palatul Victoria – Master Planul de transport, document pe care Comisia Europeană l-a respins şi pentru care a recomandat modificarea priorităţilor proiectelor propuse, dar şi corelarea cu banii disponibili şi nu cu cei despre care se spune că vor fi la dispoziţia Executivului.

Cred că este clar pentru toată lumea că parlamentarii PNL ai judeţului Bistriţa-Năsăud au avut dreptate când au susţinut faptul că Master Planul de transport este un document total depăşit, care nu ţine cont de realităţile şi priorităţile ţării. Refuzul Comisiei Europene de-a lucra pe acest document, vine să confirme faptul că lipsa Autostrăzii Nordului din Master Plan nu a fost de bun augur pentru iniţiatorii acestui proiect.

Oricum, domeniile care trebuie revizuite sunt cele referitoare la prioritizarea proiectelor de infrastructură propuse spre realizare în perioada 2014-2020. Aşadar, prioritățile europene, cele pe care le doreşte principalul finanţator pentru următorii ani, Comisia Europeană, sunt altele decât cele ale oficialilor de la Bucureşti.

Sunt convins că proiectul de infrastructură susţinut de parlamentarii liberali ai judeţului Bistriţa-Năsăud, „„Autostrada Nordului””, îşi va găsi loc în noul document al Master Planului pe transport, ediţia revăzută şi adăugită.

„Autostrada Nordului”, aşa cum îmi place să îi spun, este de fapt cea situată pe ruta Petea - Satu Mare – Dej - Bistrița - Vatra Dornei - Suceava, un traseu consacrat ca legătură rutieră tradiţională, străveche şi cea mai folosită, între cele două regiuni istorice Ardeal de Nord şi Bucovina, de altfel un traseu luat în calcul de toate guvernările anterioare, dar nesocotit de actualul Guvern. Trebuie să conştientizăm cu toţii că vorbim aici de o infrastructură reală care poate aduce în primul rând fluxuri de investiţii şi reprezintă în sine un pilon pentru dezvoltarea durabilă a zonei.

Am speranţa că toate cele prezentate vor fi înţelese de către actualul guvern iar „Autostrada Nordului” va deveni un proiect cu şanse mari de materializare în cel mai apropiat viitor.

Cristian Florian, senator PNL

Comentarii

01/04/15 11:40
Vizitator

„Drumurile noastre toate” este o binecunoscuta melodie interpretata de Dan Spataru.
Chiar daca in Master Planul de Transporturi nu e vorba despre autostrada, faptul ca pe lista priorităţilor infrastructurii rutiere în 2015-2016, figureaza un drum expres intre Dej si Bistrita este un lucru extraordinar. Decat o autostrada care sa nu se faca, mai bine un drum expres care sa se si realizeze. Avand in vedere faptul ca prin dfinitie, drumurile expres sunt drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate, aceasta atrage dupa sine si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei, care de asemenea apare in Master Plan, cu o lungime de 14,59 km si o valoare de numai 37,8 milioane euro fără TVA. Prin urmare, nu mai poate fi vorba de tampenia numita „Centura lui Cretu” prin Padurea Codrisor, la 2 pasi de parcul orasului si pe la poarta spitalului TBC si in valoare astronomica de 174 milioane de euro, care nu mai are nici o ratiune. Pacat de banii irositi pe proiectul centurii 2 Sud, pentru care cineva trebuie sa raspunda in fata DNA.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5