Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” Rusu Bârgăului – loc de aducere aminte

„Şi a zidit Biserica Sa măreaţă ca cerul şi trainică pe vecie ca pământul!” Ps.77

Biserica aceasta, martor tăcut, ridicată în jurul anului 1500, încă mai ocroteşte comunitatea Borgo Inferior şi pe locuitorii ei, care au păzit şi păstrat curată legea strămoşească, asemenea unui mărgăritar de mare preţ, înfruntând de-a lungul mileniilor toate prigoanele, mulţi plătind cu viaţa...
Biserica strămoşilor din Rusu Bârgăului vine din adâncul istoriei.
Băştinaşii acestei străvechi aşezări binecuvântate de Dumnezeu din „Grădina Maicii Domnului” (cum spunea credincioasa Ioana Mureşan), şi-au ridicat altare de închinare pentru mântuirea sufletului. Credinţa le-a fost răsplătită.
Primul Protopopiat al Bârgăului a luat fiinţă la Rusu Bârgăului, cu centrul în această biserică de lemn, menţinându-se timp de câteva decenii. Parohia a rămas şi după aceea un puternic centru al ortodoxiei.
Protopopii cu aleasă vocaţie – Iacob, Alexandru, Teodor şi Ioan - toţi din familia Buzdug, au ţinut aprinsă candela credinţei în Protopopiat (care cuprindea parohiile Văii Bârgăului, din vecinătate şi din Comitatul Dăbâca, la cerere).
Credinţa puternică, forţa financiară alimentată de întinsa moştenire materială ce o deţinea protopopiatul i-a asigurat continuitatea, plasându-l mereu în centrul atenţiei şi ridicându-l la o înaltă ţinută spirituală de admirat.
Zidirea actualei biserici (1906-1907) a acoperit cu praful uitării, timp de 114 ani, Piciorul şi Masa Sfântului Altar al vechii Biserici, protejată doar de Dumnezeu.
Prin implicarea doamnei Ileana Gerata, medic la Paris, a doamnei Lucia Popovici, urmaşe ale familiei Buzdug, din iniţiativa doamnei profesor Rafila Mureşan, la sugestia mamei sale, Ioana Mureşan, în august-noiembrie 2014 s-a restaurat piciorul şi masa Sf. Altar protejate în stilul vechilor biserici din lemn.
Bisericuţa va avea hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, o sărbătoare, care aparţine strămoşilor vlahi, adică numai a românilor.
Un pios gând de adâncă recunoştinţă adus strămoşilor.
Profesor Rafila Mureşan,
fiică a comunităţii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5