La Centenar, Biserica „Sf. Nicolae” din Rusu Bârgăului resfinţită de Mitropolitul Andrei

„Biserica este izvorul dumnezeiesc de lumină”

Credincioşii din Rusu Bârgăului au cules ortodoxia înaintaşilor ca pe un mărgăritar, păstrând nealterată legea strămoşească ca pe o comoară a sufletului şi aşa o transmit urmaşilor. Aceasta le-a protejat familia, copiii, nepoţii, strănepoţii – protecţie care lucrează şi astăzi..
Biserica „Sf. Nicolae” din Rusu Bârgăului, poarta de intrare în Bârgău, se află în pragul unei sărbători cu totul specială, pentru că s-au împlinit 100 de ani de la zidirea ei şi ceea ce merită să se consemneze este că zidirea, pictarea ei şi masa care se va oferi s-au realizat din moştenirea imensă lăsată de strămoşii grăniceri şi contribuţia credincioşilor din parohie.
În data de 21 octombrie 2014 va avea loc sfinţirea Bisericii, iar Sf. Liturghie va fi oficiată de către mitropolitul nostru Andrei.
Grija Sf. Treimi şi a Maicii Domnului a prilejuit un moment unic de înălţătoare trăire duhovnicească, dar şi un moment istoric din viaţa comunităţii, la care cei prezenţi vor fi martorii şi semnatarii unei pagini de istorie.
Mulţumirile credincioşilor se înalţă cu evlavie către Dumnezeu că, după 10 ani de muncă perseverentă, cu gust şi ochi artistic, preotul paroh Ioan Platon şi credincioşii, fiecare implicându-se după puterea credinţei, un grup de apropiaţi din parohie, s-a terminat pictarea bisericii. Tărăgănarea picturii a întârziat sfinţirea la timp…
Mulţumiri se cuvin strămoşilor, pe care nici munca, nici moartea nu i-a înspăimântat, hotărâţi şi dârzi, au avut curajul să se aşeze aici, într-un cadru natural, potrivnic omului „atunci”… dar lăsând urmaşilor şi bisericii o moştenire imensă, ca să nu se întindă mâna după ajutor, chiar dacă au plătit greu tribut de sânge pentru aceasta. Din moştenirea lăsată, comunitatea primeşte doar fărâmituri, din când în când, cu ocazia evenimentelor politice încât, dezamăgiţi, locuitorii zic ca şi psalmistul David: „Mântuieşte-mă cu braţul Tău de oameni, de oamenii lumii, care-şi iau partea în viaţă, că s-au îmbuibat din visurile Tale; copiii lor se îndoapă şi lasă prisosul fiilor lor”. PS 16.
Bucuria sublimei sărbători a întărit parohienii şi nu s-au împiedicat de „interese” ci au pus umăr lângă umăr şi, prin contribuţia lor generoasă, s-a reparat casa parohială…, iar prin jertfelnicia unora s-a împodobit Sf. Altar şi toată biserica încât este ca o „mireasă vrednică de mirele Hristos”.
Biseirca actuală, cu hramul „Sf. Nicolae” s-a zidit între anii 1906-1907, în timpul preotului Constantin Flămând. Podoaba bisericii este iconostasul executat la Viena – elegantă artă…
Clopotele au fost aduse cu vaporul din America, donate de un grup de credincioşi din Rus. În timpul preotului Teodor Ciuruş s-a resfinţit biserica în 1936, primind şi al doilea hram – „Adormirea Maicii Domnului”. Au mai slujit aici preoţii Ioan Hangan, Ioan Suciu, azi – Ioan Platon. Toate dezbinările politice semănate între localnici s-au anulat şi, întocmai ca strămoşii în acest moment solemn, s-au unit ca membrii familiei.
Aprecierile şi distincţiile se cuvin strămoşilor grăniceri, preotului şi credincioşilor care pregătesc sărbătoarea fără ajutorul cuiva.
Sfinţirea Bisericii din Rusu Bârgăului, stabilită în cursul săptămânii, a ridicat multe semne de întrebare, interpretându-se ca o umilinţă.
Voia lui Dumnezeu, rugăciunea strămoşilor a venit în favoarea noastră, pentru că am mai câştigat un hram al acestor sfinţi români care deja mijlocesc pentru noi – se vede.
„Să avem în vedere că pe care omul îl smereşte, Dumnezeu îl înalţă”…
Trecutul bisericii şi al acestei aşezări „binecuvântate de Dumnezeu” a fost învăluit într-o aură de mister pentru credinţa, renumele frumos şi moştenirea valoroasă lăsate de strămoşi.
Despre trecutul aşezării vorbesc documentele scrise, tradiţia locală, cărţi, spaţiul geografic care-i aparţinuse şi care dezleagă multe ecuaţii etc.
Aria geografică pe care s-a întins aşezarea Borgo de Jos înaintea venirii saşilor cuprindea: drumul imperial ce duce la Strâmba şi toată această aşezare – Dumbra, Iadul, Dorolea, Pe Dos, Capul Câmpului şi cobora iar la drumul de pe Strâmba…
Era o cetate cu multe vetre, care s-a dezvoltat singură. Iar după militarizare a mai dobândit încă trei munţi.
La Rusu Bârgăului s-a înfiinţat primul protopopiat din zonă pentru credinţa neclintită a locuitorilor, pentru vrednicia şi harul preoţilor slujitori, dar şi pentru averea imensă a strămoşilor care permitea menţinerea protopopiatului. Aşezările menţionate mai sus au fost multă vreme filii ale bisericii din Rus.
Tetraevangheliarul bisericii din Rus, scris aici de preotul Mihail la 1511, ridică valoarea bisericii noastre; îndeamnă la milostenii pentru iertarea păcatelor, dar are o poruncă aspră pe care au lăsat-o strămoşii, să păzească toată moştenirea cu puterea minţii – urmaşii şi să nu îndepărteze nimic din ce-au lăsat că va fi vai de aceea şi de complicii lor.
Sfânta masă din vechea bisericuţă de lemn, intrată în restaurare, vorbeşte de trecutul vieţii religioase a înaintaşilor.
Pettendorf era o localitate străromână, dăruită în 1311 comitelui Ioan Hevel şi nu era alta decât Rusu Bârgăului de azi, pe care saşii i-au forţat să plece cu ameninţări şi au luat-o. În 1328 se vorbeşte de această aşezare de români în documente.
Dar, cum spunea cronicarul, oamenii sunt sub vremi, trebuie să ne supunem.
La ceas aniversar felicit sincer preotul şi credincioşii din Rusu Bârgăului şi doresc ca biserica şi comunitatea să dăinuiască până la sfârşitul veacurilor.