Doi bărbați din Budacu de Sus, cercetați pentru tâlhărie, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

Comunicat de presă

La data de 10 octombrie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați de 32, respectiv 44 de ani, ambii din Budacu de Sus, cercetați pentru tâlhărie.
La data de 11 octombrie a.c., cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive. La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi.
Din probele administrate a reieșit faptul că, la data de 28 septembrie a.c., cei doi, în timp ce se aflau pe raza localității Sebiș, în locul denumit popular ”Pe Șes”, ar fi tăiat doi arbori, proprietatea comunei și i-ar fi încărcat într-un atelaj hipo, fiind observați de un cetățean din localitate. Acesta a sesizat alți cetățeni din localitate care i-au căutat pe cei doi și le-au cerut explicații în legătură cu materialul lemnos.
Pentru a-și continua drumul cu materialul lemnos sustras, cei doi ar fi reacționat violent și i-ar fi amenințat pe cei prezenți cu fapte de violență și cu un topor.
Au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112 polițiștii care au constatat la fața locului faptul că cei doi ar fi tăiat și sustras cei doi arbori, aparținând comunei, în valoare de 1.030 de lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5