Biserica şi misiunea preotului în „libertate”

Parohia Şopteriu păstorită de preot Vasile Mureşan

Anul 1989 este graniţa care desparte, pentru români, două lumi ce par diferite: comunismul şi democraţia: Comunismul a îngrădit religia, sfidând credinţa în Dumnezeu, iar democraţia, adică „libertatea”, folosind metode opuse constrângerii comuniste, a făcut mult rău şi credinţei şi fiinţei umane.
Dincolo de aparenţe, cele două lumi au acelaşi scop, încă democraţia adânceşte fără milă degradarea românului. Asistăm la o dramă morală, psihică, economică din cauza ispitelor care orbesc şi atrag prin filme cu violenţă, crime, internetul, informaţii şocante, dezbinări în familie, „modernismul” dus până la limită în care părinţii nu mai pot avea control asupra propriilor copii.
Derutaţi de această ceaţă, de atâtea mişcări oculte îndreptate împotriva religiei creştine, pentru a-l înstrăina pe credinciosul român de neam, de nume şi de tot ce are mai sfânt pe lume, încât şi mila lui Dumnezeu, care răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi, poate tulbura şi îndepărta de biserică şi foarte uşor se pot pierde sufletele.
Bisericile şi mănăstirile au fost şi sunt focare ale valorilor spirituale.
Sfânta, dar grea este misiunea preotului a cărui viaţă este numai renunţare, blândeţe, bunătate, iubire… iar noi, mirenii îi mai apăsăm „lucrarea” suspectându-l, speculându-i orice mişcare, judecându-l fără motiv, fără să vedem păcatele. Mântuirea sufletului este cea mai importantă pentru om şi numai într-o conlucrare atentă a preotului cu Sf. Biserică se pot aduce acestea din rătăcire.
Nimic din ce-i pământesc nu poate echivala preoţia şi nici nu este termen de comparaţie.
Preoţia este „har”, dat de către Dumnezeu celor aleşi, indiferent unde slujesc, este o misiune nobilă, cea mai frumoasă, dar şi cea mai grea, cu o responsabilitate fără măsură, este jertfă pentru că este vorba de suflet pentru care Dumnezeu i-a investit cu multă putere. „Orice am cerut în Sf. Altar am primit”, spunea un preot. Rugăciunea este scara pe care coboară ca din senin ajutorul în zidirea unei biserici, a unei mănăstiri, pictarea pentru care Dumnezeu se bucură şi sfinţirea este o sărbătoare aleasă.
Un moment unic de bucurie duhovnicească au trăit şi credincioşii din Parohia Şopteriu, după 1989, păstoriţi de preotul Vasile Mureşan, până la pensionare. Bisericuţa, aşezată pe un deal de unde străjuieşte tot satul, avea nevoie de reparaţii despre care i-a convins pe credincioşi că sunt urgente şi primul pe lista donaţiilor a fost chiar preotul. Gospodari harnici au răspuns solicitărilor.
Prezenţa unui episcop, după 70 de ani, în parohia lor, a fost o mare bucurie, care l-a impresionat pe P.S. Vasile Someşanul. Au urmat alte reparaţii, acoperiş, zugrăvit etc…. şi, aşa. Biserica s-a resfinţit de 3 ori.
Inimosul preot, blând, smerit, dar plin de energie, a hotărât să construiască o biserică în Filia Fânaţe pentru a-i scuti pe credincioşii de aici să parcurgă pe jos distanţa de 6 km, în fiecare duminică şi sărbătoare. Deşi era doar de 2 ani în parohie, le-a câştigat încrederea celor păstoriţi, care ştiau că pentru dânsul promisiunea făcută e datorie sfântă, i-a mobilizat şi pe cei din Şopteriu, care-l cinsteau foarte hotărât şi a donat pentru biserică un clopot - primul început, apoi a doua pentru biserică din plusul ce-l avea, fără să se anunţe. Drumuri, implicarea celor pe care-i cinstea, alte relaţii cu fiii satului şi, într-un an şi câteva luni biserica a fost gata. Minunea a devenit realitate că nici ei nu puteau crede.
Sfinţirea a fost făcută în 1994, an foarte secetos, de către Î.P.S. Irineu Bistriţeanul, atunci, episcop vicar al Arhiepiscopiei Cluj.
La sfârşitul Sf. Liturghii, după ce i-a dat preotului brâul roşu, i-a rugat lui Dumnezeu să deschidă cerurile şi să binecuvânteze pământul însetat cu apă. S-a aşezat apoi la masă şi abia au început să mănânce că o ploaie bogată a fost răspunsul cerului la rugăciune. Toţi au crezut că un sfânt este printre ei.
Bun organizator şi gospodar, foarte ataşat de credincioşi şi de Biserică, a plecat spre lectură, spre documentare şi cercetare, a stat de vorbă cu oamenii, le-a cunoscut legendele şi tradiţiile că ei se închină „credinţei străbune” şi aşa a descoperit că la Şopteriu a fost o mănăstire în locul numit „La Mănăstire”, într-o poiană. I-a fost suficientă această scânteie ca să alerge la Arhive, la Arhiepiscopia Clujului, la Patriarhie, să obţină aprobările. Au fost şi voci care au încercat să-l împiedice, dar firea sa calmă, echilibrată, puterea de convingere bazată pe argumente şi, ca un fin psiholog, care ştia să ajungă la sufletul omului, i-au eliberat calea. A fost mobilizată toată suflarea satului şi s-a ridicat, acolo, un altar de rugăciune, şoproane care să protejeze pe credincioşii din împrejurimi care veneau împreună cu preoţii lor. Aşa a prins viaţă mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Şopteriu, devenit până la plecarea lui loc de pelerinaj în zonă şi au fost antrenate toate personalităţile în fiecare an.
Maica Domnului n-a lăsat nerăsplătită bucuria care i-a făcut-o, fiind hirotonit la rangul de iconom stavrofor – purtător de cruce.
Aceste rânduri sunt o aducere aminte la împlinirea a 7 ani de la plecarea în veşnicie şi 19 ani de la ridicarea bisericii de către preotul Vasile Mureşan.
prof. Rafila Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5