Prof. Florin I. Bojor: 25 de ani de la moartea societăţii civile!
Mar, 06/16/2015 - 09:42
Zilele acestea s-au împlinit 25 de ani de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990, adică 25 de ani de la cea mai brutală, sângeroasă bătălie socială dintre cetăţenii României.
Pe de o parte avem societatea civilă strânsă în jurul fenomenului Piaţa Universităţii, supranumită Golaniada şi pe de altă parte grupuri de mineri organizaţi şi manipulaţi de către serviciile secrete neocomuniste şi de către puterea politică din acele zile – Frontul Salvării Naţionale, FSN. Dincolo de controversele istorice şi procesele penale ale evenimentului, pentru România acest moment nefast înseamnă moartea societăţii civile din următorii 30 de ani.
De ce spun acestea?
Democraţia fără societate civilă se transformă în tirania unui grup de oligarhi care manipulează o parte a societăţii în timp ce majoritatea cetăţenilor din societate este absentă în acţiunile din spaţiul public. În alte cuvinte, un grup mafiot conduce societatea cumpărând şi înşelând o parte dintre cetăţeni, în timp ce societatea civilă nu există, nu se exprimă, nu se implică în guvernarea comunităţii.
Acestea se întâmplă inclusiv astăzi în România, iar momentul în care societatea civilă a fost distrusă este fără îndoială mineriada pe care o comemorăm. Căci, bâtele minerilor nu au bătut <grupuri de elemente fasciste şi legionare organizate>, ci au bătut şi terorizat elita civică a societăţii – protestatarii din Piaţa Universităţii. Odată ce lumea cu adevărat democrată implicată în spaţiul public este redusă la tăcere, marea majoritate a societăţii rămâne mută, absentă şi indiferentă la viitoarele abuzuri ale grupului de măcelari.
Grupul de anihilatori ai societăţii civile organizaţi în jurul banului şi a puterii rămân stâpâni pe societatea întreagă şi îşi văd liniştiţi de bunăstarea personală fără a avea critica morală socială în spate. În timp ce grupul persecutaţilor din societatea civilă aleg resemnarea sau exilul.
Astăzi avem patru milioane de români resemnaţi în diaspora în toate colţurile lumii şi alte câteva milioane în ţară, iar spirala resemnării pare de neoprit…
Ce au măcelărit minerii acum 25 de ani este:
- viitorul copiilor lor, care acum sunt în pribegie şi sărăcie, şi liniştea bătrâneţile lor;
- prezentul societăţii româneşti, şi
- încrederea în onestitatea oricărei manifestaţii publice.
Păcat de visele şi de speranţele de bine comun, al tuturora spulberate pe asfaltul din centrul Bucureştiului…

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 13:32
Ani la rând Sâm, 07:14
Accident rutier la Nușeni, cu două victime Vin, 14:27
Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat de polițiști Vin, 13:57
Drumuri modernizate la Beclean Cultura
Ani la rând, am jinduit la o casă cu nuc la poartă.
Poate de dorul nucului de la casa...
Comentarii
NICOLAE VICOL -
Vin, 15:12
La Mulți Ani!
un cetatean -
Vin, 15:11
Dupa ce-ati dinamitat tara "cu PSD la guvernare si Ciolacu premier", populismul vostru bolnav ne-a...
Rus Augustin -
Vin, 14:14
Vă situați deplin în constatarea ... „nu este alta mai cu folos zăbavă în toată viața omului,...
VIORICA TELCEAN -
Vin, 07:46
LA MULTI ANI ! CU BUCURII, SANATATE, IMPLINIRI PERSONALE SI PROFESIONALE.
Cu stima, Viorica Telcean
Dezamagitu -
Joi, 19:28
Nu vrem lărgirea imposibilă a străzilor de pe fosta centură a Bistriței
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm calde urări aniversare domnului AUREL TELCEAN, senior editor al ziarului Răsunetul.
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...























Adaugă comentariu nou