Societatea civilă s-a trezit

Iată o întrebare retorică acum, după 26 de ani de la „revoluţia” din decembrie 89, la început de iarnă blândă, când mii de oameni din întreaga ţară au ieşit în stradă plini de furie pentru a-şi plânge zecile de tineri care au murit în zadar, într-un mod cumplit, favorizat de factori iresponsabili. Câţi dintre aceşti mii de oameni revoltaţi de necazurile care s-au abătut asupra lor ştiu câte ceva despre societatea civilă pe care cred, unii dintre ei, că îi reprezintă? Ar fi fost necesar să afle până acum cu ce se mănâncă acest crucial segment al societăţii globale. S-ar fi ştiut că ea constituie domeniul poziţional aflat între piaţă şi Guvern, formată din toate activităţile care alcătuiesc viaţa culturală a indivizilor şi a comunităţilor. Ea include atât instituţiile religioase, artele, educaţia, îngrijirea sănătăţii, sportul, distracţiile, activismul social (sindicatele) şi alte activităţi a căror funcţie este aceea de a crea legături în comunitate şi coeziune socială. Aici este locul de întâlnire pentru reproducerea culturii în diversele ei forme. Este locul unde oamenii se angajează într-un joc profund pentru a crea capital social, pentru a stabili coduri de conduită şi norme comportamentale.

Sloganul societăţii civile este „Gândeşte la nivel global şi acţionează la nivel local”. Organizaţiile societăţii civile pot deveni principalii agenţi sociali ideali pentru a gestiona multitudinea de probleme cu care se confruntă umanitatea într-o lume mai densă şi interconectată la valorile generale.

La noi, societatea civilă a fost ca şi inexistentă datorită comportamentului clasei politice care n-a băgat-o în seamă tocmai pentru a domina tot ce mişcă în această ţară pe care au dus-o la marginea prăpastiei. Chiar şi acolo unde cele câteva organizaţii ale societăţii civile au acţionat, acestea au fost în marea lor majoritate în slujba clasei politice. Azi, manifestanţii cer schimbarea clasei politice. Cum şi în ce fel, habar n-au. Vor să se facă dreptate, să afle adevărul despre revoluţie (fiind în mare majoritate nouăzecişti, habar n-au că n-a fost nicio revoluţie), neştiind că adevărul nu a fost niciodată de partea mulţimii, istoria nefiind altceva decât ceea ce spunea Napoleon: „istoria este o minciună asupra căreia ne-am înţeles”. Desigur, oamenii sunt dornici să facă o viaţă mai bună, dar nu sunt dispuşi să devină ei înşişi mai buni.

Ce se va întâmpla până la urmă, care vor fi biruitorii şi care învinşii nu se ştie, dar de-a lungul istoriei biruitorii seamănă atât de mult cu învinşii, încât atunci când se amestecă unii cu alţii, niciun sociolog n-ar mai putea să-i deosebească. Scoţienii au o vorbă antologică „Ştiu că tu ai fost neutru în această luptă, dar de care parte ai fost neutru?”