Ioan Turc: Mitingul PSD, o nouă mineriadă politică. Stelian Dolha: E cea mai caraghioasă şi sinistră idee

Staff-ul filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal a criticat iniţiativa Partidului Social Democrat de a organiza un miting pentru susţinerea familiei tradiţionale, la care ar fi aşteptaţi peste un milion de oameni, caracterizând demersul drept unul menit să fractureze societatea românească sau o idee „caraghioasă şi sinistră”.

         „PSD face gafe peste gafe. Acest miting este  din punctul meu de vedere o nouă mineriadă politică, poate că diferită pe alocuri de mineriadele din anii 90 care au trimis România în Evul mediu european, dar tot o mineriadă politică. În lumea civilizată, partidele de guvernîmânt nu organizează mitinguri, ele guvernează. Mitingurile sunt un instrument politic aflat la îndemâna sindicatelor, societăţii civile, a partidelor de opoziţie. PSD fractutează tot mai tare societatea românească, în an centenar. PSD, pe fondul adâncirii sărăciei din ţară, îi pune pe români cap în cap şi face de râs România în Europa”, a declarat preşedintele PNL BN, Ioan Turc.

         Acesta şi-a exprimat speranţa că „aceasta e iniţiativă nefericită” va fi stopată tot de cei din PSD, asta pentru că riscul ca societatea românească să se radiculizeze este uriaş. În opinia lui Turc, nici Opoziţia, dar nici societatea civilă, nu va sta în casă şi va trece cu vederea „această acţiune politică iresponsabilă”.

         Prim-vicepreşedintele PNL BN, Stelian Dolha, a catalogat acest miting drept „cea mai caraghioasă, ticăloasă şi sinistră idee”, asta în contextul în care Dragnea are o iubită cu 30 de ani mai tânără, iar Călin Popescu Tăriceanu a avut „cinci neveste”. „Pentru ce să scoţi oamenii în stradă, pentru modelul caraghios pe care tu îl practici. (...) Dacă pe cei doi corifei şi camarilele lor îi lăsăm să vorbească despre familia tradiţională, eu spun că duce, în derizoriu toată această campanie de susţinere a familiei tradiţionale cu cele patru milioane de semnături în spate, pentru că oamenii ăştia una zic şi alta fac. Dacă-i vezi pe sticlă, îţi vine să le pui şi o cruce şi să îi treci la capitolul sfinţi, când în realitate practica aia cu minus 30 şi 40 ani la consoartă”, a declarat Dolha, care s-a arătat contrariat de faptul că liderii PSD tac.

 

 

Comentarii

23/04/18 12:22
Nasaudean

Orce miting organizat , este sub tutela unui "grup politic " domnul Turcu . nu mai bateti ampii ! Intzeleg faptul ca " nici usturoi n-au mancat unii "... dar sa stiti ca " gura le pute si daca nu se spala pe ea " ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5