Poezia e „regina” Bistriţei! Printre invitaţii surpriză, Mircea Cărtărescu

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Societatea de Concerte Bistriţa sunt organizatoarele Festivalului Internaţional de Poezie şi Muzică de Cameră „Poezie e la Bistriţa”, aflat la a VII-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 16-19 iulie, la care participă un număr însemnat de poeţi din România, din afara graniţelor ţării şi din judeţ – Nicolae Avram- Beclean, Dan Coman – Bistriţa şi Marin Mălaicu – Hondrari din Sângeorz Băi.
La acest eveniment au mai fost invitaţi muzicieni, jurnalişti şi editori, iar poeţii au avut un invitat special – prozatorul Radu Paraschivescu şi bonus librarul Marian Coman din Sibiu.
Ca de obicei, în deschiderea evenimentului a vorbit, cu argumente şi precizări, despre valoarea şi însemnătatea festivalului prof. dr. Gavril Ţărmure – directorul CJC, care a salutat prezenţa poeţilor din România şi de peste hotare, fiind un festival aflat în plină ascensiune şi cu referinţe bune în presă şi critica de specialitate.
Festivitatea de deschidere a avut loc la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, prin prezentarea invitaţilor şi acordarea Premiului „Librarul anului” lui Marian Coman de la Librăria Habitus din Sibiu de către prof. dr. Gavril Ţărmure.
Cunoscutul pianist Luca Toncian a susţinut un recital cameral cu partituri de Ludwig von Betthoven – 32 de variaţiuni în Do Minor, Johann Brahms – Intermezzi Op 117 (selecţie) şi Serghei Prokofiev – Studiu Op2 nr. 3.
Au lecturat din creaţiile lor autorii: Jesus Jimenez Dominquez din Spania, Emanuela Ignăţoiu – Sora, Alexandra Văcăroiu, Nicolae Avram, Matei Hutopila,. Dmitri Miticov, Radu Vancu, Ioana Nicolaie şi Merlich Saia. Printre invitaţii surpriză, Mircea Cărtărescu.
Ziua de 16 iulie s-a încheiat cu un concert simfonic extraordinar, la Biserica Evanghelică Bistriţa, susţinut de Noua Orchestră Transilvană şi Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijată de Romeo Rîmbu şi avându-l ca solist pe violonistul Ştefan Horvath, stabilit în Elveţia, care a interpretat P.I. Ceaikovski – Concert pentru vioară şi orchestră în Re Major şi Hector Berlioz – Simfonia Fantastică.
Activităţile vor continua la Plan B Club Cafe Bistriţa, Librăria Casa Cărţii „N. Steinhardt” Bistriţa şi la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa.
Poezia rămâne, totuşi, „regina” Bistriţei!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5