Opt sute de locuri de muncă în agricultură în Spania, la cules de căpşuni
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud anunţăcă în a doua jumatate a lunii ianuarie 2016 se va organiza o selecţie pentru persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă sezonier în agricultură în Spania la cules de căpşuni. Oferta vine din partea firmei Surexport din Almonte, Spania şi cuprinde 800 locuri de muncă sezoniere la nivelul întregii ţări.
“Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni. Data estimativă de angajare este 15.02.2016. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi, cu o pauză e o jumătate de oră şi 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile. Programul începe în primele ore ale dimineţii; ziua 7 de odihnă poate să nu coincidă cu duminca. Salariul oferit este de 40 euro brut/zi conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi. Această ofertă de muncă se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani”, precizează directorul executiv Otilia Râpan al AJOFM BN.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Bistriţa – Năsăud interesate de ofertă trebuie să se adreseze consilierului EURES - Adina Preda - din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud din Bistrita, strada Gării, nr. 2-4, et. ll,cam. 15, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Înscrierea în baza de date se realizează pe baza unei cereri tip (se completează la sediul A.J.O.F.M. B - N); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model Europass (cu fotografie) în limba română (tehnoredactat); cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”, toate într-un dosar plic.
Citiţi şi:
- Peste 800 locuri de muncă, la cules de căpşuni, în Spania. Selecţia, peste două săptămâni
- 1200 locuri de muncă sezoniere în agricultură, pentru lucrătorii români, în Portugalia si Spania
- Ofertă de muncă sezonieră în agricultură în Spania
- Opt sute de locuri de muncă, la cules de căpşuni în Spania
- AJOFM BN: 900 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare fructe) în Spania-firma SUREXPORT, prin intermediul Reţelei EURES ROMÂNIA
Adaugă comentariu nou