Joi se va semna contractul de execuţie a lucrărilor pentru pârtia de schi din Wonderland

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, semnarea contractului de execuţie a lucrărilor pentru pârtia de schi din Wonderland cu firma Kranz, după un lung şir de contestaţii. "Eu sper ca lucrurile să ia o întorsătură, în sfârşit, favorabilă", a precizat primarul Ovidiu Creţu.

"Joi, de la ora 9.00, în sala mare a Primăriei se va semna contractul de execuţie a lucrărilor cu firma Kranz pentru pârtia de schi din Wonderland.  

Fac o scurtă istorioară. Comisia din cadrul Primăriei care a evaluat cele patru oferte a dat câştigătoare, în prima fază, oferta făcută de Record. Firma Kranz, care a fost pe locul 2 a contestat la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), a contestat şi la Curtea de Apel. A câştigat la Curtea de Apel, care a dat o decizie prin care, practic, ne-a obligat să anulăm primul raport şi să declarăm câştigător - firma Kranz, lucru care s-a şi întâmplat.

Comisia a refăcut acel raport, iar Recordul, în mod firesc, a contestat la CNSC, dar CNSC a respins această contestaţie din lipsă de interes, mai mult obligându-ne să continuăm procedura. Continuarea procedurii în baza Ordonanţei 34 din 2006 este semnarea contractului de execuţie. Acum, din momentul semnării, lucrurile sunt deschise.

Ceea ce se poate întâmpla mai departe şi luăm în calcul acest lucru: Curtea de Apel poate să decidă suspendarea contractului până la judecare sau poate să decidă judecarea cu contractul în operare, în mers, lucru pe care îl aşteptăm odată cu precizările de la Curtea de Apel. Noi nu am primit nicio informare directă, oficială că Recordul ar fi depus la Curtea de Apel, doar de pe site-ul Curţii am reuşit să depistăm că există, totuşi, o astfel de plângere.

Eu sper ca lucrurile să ia o întorsătură, în sfârşit, favorabilă şi pentru pârtia de schi, să ne apucăm de lucru acolo", a menţionat primarul Ovidiu Creţu. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5