Preşedintele Radu Moldovan: Guvernul a alocat aproximativ 7,2 milioane lei pentru finalizarea Blocului operator centralizat
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat că Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, a alocat aproximativ 7,2 milioane lei pentru finalizarea investiţiei privind supraetajarea unui pavilion P+2 şi transformarea în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale.
„Din această primăvară avem finalizate, cu ultra condiţii, saloanele pentru secţiile de chirurgie şi pentru Blocul Operator. La rugăminţile pe care le-am adresat Guvernului, ieri (n.n. – marţi), am primit o veste foarte bună. Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii a alocat încă 72 miliarde lei vechi şi până la finalul anului putem finaliza ceea ce ne-am propus să terminăm anul viitor. Adică un Bloc operator cu 8 săli de operaţie de ultimă generaţie”, a declarat preşedintele Moldovan, în cadrul Conferinţei de alegeri a PSD Bistriţa.
Acesta a menţionat că trebuie găsite soluţii pentru atragerea cadrelor medicale profesioniste, pe lângă condiţiile de muncă foarte bune, inclusiv prin acordarea unor locuinţe de serviciu.
„Din cele trei blocuri care se finalizează, eventual, o scară de bloc să fie repartizată în mod special pentru medici, alta pentru profesori, pentru că avem astfel de nevoi în momentul de faţă în municipiul Bistriţa”, a motivat Radu Moldovan.
În intervenţia sa, preşedintele CJ BN a făcut referire, din punct de vedere al investiţilor în infrastructura de sănătate, şi la maternitatea Spitalui Judeţean Bistriţa (o investiţie de aproximativ 2,5 milioane euro, finanţată de Guvern şi finalizată în 2014), dar şi la modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean Bistriţa, cofinanţată din fonduri europene, precizând că Bistriţa va avea „una dintre cele mai moderne policlinici din ţară, din toate punctele de vedere, de la aparatură de specialitate, la mobilier şi dotări”.
Citiţi şi:
- Preşedintele Radu Moldovan: 7,2 km de drumuri asfaltate pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în una dintre cele mai frumoase zone din România
- Investiţii în sănătate, la Bistriţa: Bloc operator centralizat, programe de rezidenţiat
- Investiţie de peste 19 milioane lei în Blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa
- Lucrările la Ambulatoriu, aproape de final. Blocul operator centralizat, în primăvară
- Investiţii de aproximativ 15 milioane euro la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Maternitate, ambulatoriu şi bloc operator centralizat
Adaugă comentariu nou