Douăzeci de familii au primit cheia unei locuinţe sociale, la Viişoara
Nu mai puţin de 20 familii au primit cheile la locuinţele sociale la Viişoara, de la primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu. Astfel, a fost finalizată prima etapă a acestui program social, care însumează 12 blocuri de locuinţe sociale, dintre care trei în zona Subcetate şi nouă în zona Viişoara, cu 320 unităţi locative.
„Circa 1000 de persoane au primit în acest fel o şansă nouă, şansa de a avea o locuinţă civilizată, europeană, în care să poată să trăiască şi să-şi crească copiii. Foarte puţine persoane nu au reuşit să se adapteze vieţii în comun, procentul este foarte mic, nesemnificativ. Este adevărat că un ţânţar, chiar dacă este foarte mic, este deranjant. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, din cele 120 de locuinţe din Subcetate, doar una este cu probleme, şi din cele 200 de la Viişoara, sunt cinci locuinţe care au probleme, adică au distrus baia, şi au distrus termoteca etc. Sunt şase locuinţe, nu cifrele care au fost vehiculate la un moment dat”, a precizat edilul municipiului, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, până în prezent, există o singură sentinţă judecătorească de evacuare, pentru un cetăţean din Subcetate, „luat acum trei-patru ani din pădure”, cu copiii.
„Mai sunt circa 30 dosare pe rol, din cadrul locuinţelor sociale, dar nu numai din noile locuinţe, ci şi din cele vechi, cetăţeni care, întemeiat sau neîntemeiat, nu şi-au plătit chiriile, ca să nu mai vorbim de utilităţi şi celelalte. Legea ne obligă să acţionăm într-un anumit fel. Dorim să aplicăm legea şi o aplicăm, însă nu cu minte înfierbântată şi inimă rece, ci invers, cu minte rece şi inima caldă.
Am făcut un apel către cele două cluburi Rotary şi Lions să adopte o astfel de familie, pentru că sunt datornici care au 9000 lei, 11.000 lei, 6.000 lei, total datorii cu penalităţi. Încă nu am primit o reacţie, dar sunt convins că, mai ales înainte de sărbători, vor fi. Cert este că pentru cei 31 de cetăţeni care sunt cu dosare pe rol, după data de 1 decembrie nu mai pot fi evacuaţi, iar intenţia noastră nu a fost să-i evacuăm în prag de iarnă, însă, dacă lucrurile nu se vor rezolva în primăvară, nu vom avea ce face”, a explicat primarul Creţu.
Primarul municipiului a menţionat că, deocamdată, pentru cei care au distrus locuinţele nu a existat alternativa acelor ”locuinţe de necesitate” sau modulare. De-abia în această toamnă au venit oferte pentru containere care pot fi transformate în locuinţe, la un preţ rezonabil de 7000 euro, însă nu mai putea fi stabilită şi locaţia în care să fie amplasate. Din primăvară, şi acest aspect va fi dus la bun sfârşit.
Citiţi şi:
- Municipalitatea intenţionează să achiziţioneze 60 de apartamente de pe piaţa liberă
- Primarul Ovidiu Creţu a înmânat cheile pentru 80 de apartamente sociale noi
- Ovidiu Creţu: Trei din cele cinci blocuri ANL care se vor construi la Bistriţa sunt ale Armatei
- Primarul Ovidiu Creţu: „Aceste locuinţe nu au o destinaţie etnică, peste 50% dintre beneficiari sunt români”
- Încă 60 de locuinţe noi şi-au primit locatarii
Comentarii
Nu doar la blocurile sociale de la Viişoara sunt probleme din cauza chiriaşilor care distrug totul si a mizeriei care reprezinta un focar de infectie . Aceeaşi situaţie este si la locuintele sociale din Subcetate, unde mizeria şi mirosurile pestilentiale tind sa invadeze intregul cartier.
Mizeria din scările de bloc , geamurile sparte, pereţii murdari şi rigipsul distrus afecteaza peisajul cartierului ANL Subcetate care putea sa fie unul din cele mai selecte ale orasului.
Care locuinte europene ? Apa a patruns in locuinte,peretii nu au izolatie,e plin de mucegai in toata casa,pina si obiectele mucegaiesc,usa de la intrare poate fi sparta cu un singur picior,e din PFL gol pe dinauntru,usa identica cu cea de la camere,doar ca i-au pus incuietoare.
Daca tragi un pumnulet la pervaz se fac gauri pt ca e gol pe dinauntru,condensul curge in cascade pe faianta,pe jos e balta tot timpul pt.ca peretii parca-s de carton,termoteca merge non-stop si ai max.17 grade.
La acest bloc locuiesc doar 3 familii pt nu au exista nici ceasuri,gaz nu au, pt.ca oamenii nu au bani sa plateasca la Primarie asa zisa taxa de recuperare a investitiei,desi bani au fost alocati pt utilitati,dar s-au furat.
E iadul pe pamint la blocul 7 si 8.
Veniti sa vedeti,sa va convingeti.
Tiganii au dat foc blocului si asa a si ramas.e plin de ciini vagabonzi in spatele celui care a facut foto cu primarul taind panglici.De ce nu s-a intors 180 grade sa le faca o poza ciinilor,sa arate crunta mizerie din ghetto-ul Viisoara ?
Intr-o garsoniera din bl.8,era plin de kkati pe jos,sticle goale, toxicomani cu pungi,loc de monta pt cei nevoiti,lucruri reclamate la primarie,si....?
Aratati mizeria crunta si realitatea,nu mai mintiti ca sintem satui de minciunile noastre,nu mai vrem sa le auzim pe ale altora
Doamne ce minciuni !
Haideti sa vedeti ce iad pe pamint !
Adaugă comentariu nou