Primăria orașului Năsăud a lansat Ghidurile pentru finanțările nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități nonprofit de interes general

În perioada 02.02.2016-11.03.2016, Primăria orașului Năsăud a lansat sesiunea de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Năsăud pe anul 2016, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Din bugetul local al orașului Năsăud vor fi finanțate proiecte de interes public în domeniile: sport, cultură și culte.
Ghidurile solicitantului, aprobate de Consiliul Local Năsăud în ședința din 29 ianuarie, pot fi găsite pe pagina instituției la adresa: http://www.primarianasaud.ro/507-articole-recente/3041-anunt-lansare-ghi....
Cererile de finanțare, întocmite conform modelului prevăzut în Ghidul solicitantului, se vor depune la Registratura/Relații cu publicul, Primăriei orașului Năsăud, situată în localitatea Năsăud, Piața Unirii, nr. 15, după cum se arată în anunțul făcut de administrație.
Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Năsăud este 11.03.2016.
Selecția și evaluarea proiectelor va avea loc în perioada. 14-16.03.2016.
După afișarea rezultatului în termen de 48 de ore se pot depune contestații la sediul Primăriei din orașul Năsăud.
Selecția și evaluarea proiectelor depuse în vederea finanțării nerambursabile se va face de către comisiile de evaluare, lista finală a câștigătorilor urmând să fie aprobată printr-o Hotărâre a Consiliului Local Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5