Liviu Rusu: Partidul nu a fost corect cu mine în momentele grele
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, fost primar al oraşului Sângeorz Băi, a declarat, în cadrul unei emisiuni tv, că nu a ieşit din politică şi că ne va pregăti, pe viitor, surprize: „Schimbul de păreri, de idei este politică. Dacă îţi exprimi părerea despre forma de organizare este politică. Un om nu iese din politică niciodată, face, vrând-nevrând, toată viaţa politică”, declară Liviu Rusu. Despre fostul PDL şi retragerea lui de aici a declarat: „Am fost loial partidului, nu ştiu dacă şi partidul mi-a fost loial mie. Partidul nu a fost corect cu mine în momentele grele, poate cândva o să spun mai multe, dar nu ştiu cui îi va folosi”. Fostul preşedinte CJ nu este de acord cu cei care trec dintr-un partid în altul, „cui îi foloseşte unul care e azi liberal şi mâine socialist? Lumea nu-i va mai da votul... Ai un partid, te duci cu el, nu-l mai ai, ai plecat... Eu am fost ajutat să plec din partid şi nu mă mai întorc. Discutăm de independentul Liviu Rusu”.
Oamenii aşteaptă să vadă ce mişcare va face acesta, care a declarat de nenumărate ori că nu îl mai interesează să fie preşedinte la CJ pentru că nu vor mai fi alegeri uninominale ci acesta va fi pus în funcţie de consilieri, dar că ar fi interesat de funcţia de primar al Bistriţei. Deocamdată, nu a anunţat oficial acest lucru, însă dacă se va hotărî să candideze mai are puţin timp pentru că, încet dar sigur, se conturează numele candidaţilor la funcţia de primar.
Reamintim faptul că în primăvara anului 2012, pe atunci preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Rusu a fost reţinut de DNA într-un dosar privind deturnarea de fonduri, fiind eliberat la scurt timp, însă nu a mai candidat atunci pentru funcţia de preşedinte, partidul propunându-l pe Vasile Borş.
Citiţi şi:
- Liviu Rusu s-a autosuspendat din PDL. Va candida independent în Colegiul III sau IV
- Demisii, pensionări şi numiri prin Consiliul Judeţean
- Ecuaţia cu multe necunoscute de la PDL. Pentru cine s-a decis derogarea de vechime?
- Opoziţia i-a cerut demisia de onoare a preşedintelui CJ şi „ceva explicaţii”
- Trei rezoluţii ale PSD BN pentru susţinerea lui Ponta, Dragnea şi Ioan Rus
Comentarii
Ba sa nu candideze, ca seamana f. bine cu actualul edil la cap. AROGANTA !
Adaugă comentariu nou