CS Tibi, locul 2 la la Cupa Bucovinei, cu un palmares de 47 medalii

Nu mai puţin de 22 de sportivi de la clubul bistriţean CS Tibi au participat, la Suceava, la a XXIII- a ediţie a Cupei Bucovinei la înot. Competiţia a reunite la start aproximativ 200 de sportivi de la 13 cluburi din ţară.

Sportivii clubului bistriţean au avut o comportare meritorie la acest prim concurs din 2016, obţinând 47 de locuri pe podium şi locul 2 în clasamentul pe echipe.

Medalii de aur au obţinut Horia Carţiş la 100 m bras, Farkas Cristopher la 200 m liber şi Arthur Mureşan la 100 m spate. Medalii de argint au cucerit Farkas Cristopher la 100 m spate, 100 m liber, Mezdrea Banu Alex la 200 m liber, 100 m bras, Bora Carla la 100 m liber, Chibulcutean Beatrice la 50 m fluture, 200 m mixt, Drăgan Daria la 200 m mixt, 400 m liber, Mureşan Arthur la 100 m liber, 100 m fluture, 400 m liber, Brehar Ruxandra la 100 m bras, Gherman Sorana la 100 m spate, Moldovan Cătălina la 100 m liber, 200 m mixt, 400 m liber, Ropan Ştefan la 100 m fluture, 100 m bras.

Medalii de bronz şi-au ajudecat Farkas Cristopher la 100 m fluture, 100 m bras, 200 m mixt, Mezdrea Banu Alex la 100 m liber, Bora Carla la 100 m spate, 50 m fluture, 200 m mixt, 200 m liber, 100 m bras, Chibulcutean Beatrice la 100 m lber, 200 m liber, Drăgan Daria la 100 m fluture, Mureşan Arthur la 200 m mixt, 100 m bras, Gherman Sorana la 100 m liber, 100 m fluture, 200 m mixt, 400 m liber, Moldovan Cătălina la 100 m spate, 100 m bras, Ropan Ştefan la 100 m spate, 100 m liber, 200 m mixt, 400 m liber. Lotul a fost însoţit de o numeroasă galerie alcătuită din parinţii sportivilor.

Locul 2 ocupat în clasamentul pe echipe este un loc onorant, timpii cu care au terminat probele sportivii clubului dovedesc progresul lor permanent. Urmează alte concursuri importante la care vom participa, în luna martie, în Bacău, la campionatul naţional de juniori, iar în luna aprilie, în Oradea, la etapele regionale categoriile cadeţi şi copii.

Vom participa cu 4 junioare, 5 cadeţi şi cel puţin 7 copii. Mulţumim sponsorilor clubului, în special SC Politub SA, care au făcut posibilă achiziţionarea unor echipamente şi accesorii pentru antrenamente.

Anunţăm că am început activitatea şi în oraşul Beclean. Aici am găsit o înţelegere deosebită din partea domnului primar, dar am găsit şi copii care au terminat cu bine partea de iniţiere la clubul elevilor din localitate sub îndrumarea profesoarei Cristurean Florina, care este de mulţi ani colaboratorul nostru. Cu sprijinul ei pe partea de performanţă, am selecţionat 26 de copii cu care am început activitatea”, a declarat preşedintele clubului Horgoş Tiberiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5