Bărbat salvat din apele Bistriţei. Eroul de la ISU BN, Alin Gabor
Un tânăr a fost salvat din apele învolburate ale râului Bistriţa, acesta stând agăţat de un copac de pe malul apei circa 10 minute.
Echipajele de intervenţie de la ISU au căutat o soluţie pentru a-l scoate din apă, finalmente, unul dintre salvatori sărind în apă şi reuşind să ajungă pe partea cealaltă a râului.
Este vorba despre Alin Gabor, care, fără a fi asigurat, a avut curajul să înoate până pe partea cealaltă, chiar dacă curentul l-a dus vreo 30 metri. A reuşit să-l prindă de mâini pe bărbat şi să-l aducă în bune condiţii pe mal. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD.
Apelul la 112 a fost făcut de un alt bărbat, ne-a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU BN. Se pare că cei doi tineri, cu vârste cuprinse între 20-25 ani, făceau rafting, dacă se poate spune aşa, pe Bistriţa, însă nu aveau veste de salvare.
Citiţi şi:
- Este în luna de miere! Alin Gabor, eroul care a salvat din apele învolburate ale râului Bistriţa un bistriţean, de 10 ani la ISU Bistriţa
- 10 ani de la potopul din Târlișua. Preotul Alin Cîndea: Mă rog pentru sufletele celor decedați atunci și pentru cei ce nu pot uita acele zile de groază
- Un militar, coleg şi prieten adevărat, maistru militar (r) Gabor Avram, în veşnicie!
- Mulţumim! Dr. Ioana Gabor, de la UPU-SMURD Bistriţa, om şi salvator
- La mulţi ani, Monica Săsărman, consilier judeţean!
Adaugă comentariu nou