Ansamblul Cununa de pe Someş îşi confirmă statutul de profesionist în Franţa. Patru ambasadori vor fi prezenţi în Bistriţa
Timp de două săptămâni, Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş” este prezent la un festival internaţional de folclor la care participă opt ţări. Derulat în Voiron, Franţa, festivalul aduce tradiţiile din Argentina, Vietnam, Mexic, India, din Europa fiind prezente doar ansamblurile din România şi Franţa.
După cum ne transmite de la faţa locului preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, dr. Dorel Cosma, ansamblul a avut deja reprezentaţii atât în Voiron, cât şi în împrejurimi, urmând ca zilele următoare, până pe 12 iulie, să încânte din nou publicul. În acest cadru a avut loc şi vernisajul expoziţiei artistului Lucian Dobârtă, în prezenţa acestuia, până acum trecând pragul sălii de expoziţie peste 400 de vizitatori.
Preşedintele Dorel Cosma a avut câteva întâlniri în urma cărora s-au pus bazele unor proiecte, cum ar fi participarea la October Fest şi la Festivalul „Rădăcinile eternităţii” a unor oaspeţi de peste hotare, prilej cu care va fi lansat şi Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someş”. Tot în toamnă, patru ambasadori vor fi prezenţi în Bistriţa la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, când va avea loc prima reprezentaţie a Teatrului Profesionist Bistriţa. Au fost purtate discuţii şi cu ministrul Culturii şi ambasadorul din Paris al Vietnamului, urmând ca în toamna aceasta o delegaţie din Vietnam să fie prezentă în municipiul nostru. Colaborarea cu Vietnamul va fi mai intensă de acum deoarece şi-au arătat interesul de a adera la IGF.
În acest cadru, preşedintele Dorel Cosma a acordat Medalia de Aur IGF preşedintelui Federaţiei de Folclor din Franţa pentru întreaga activitate şi primarului din Voiron, pentru sprijinul acordat mişcării folclorice prin darea în folosinţă a sediului IGF. „Sunt zile frumoase în care folclorul nostru străluceşte în Franţa. Ansamblul „Cununa de pe Someş” este întinerit, media de vârstă fiind de 24 ani. Avem nouă perechi frumoase, cărora li se adugă doi tineri solişti de 18 ani, cu experienţa de vârsta a orchestrei făcând concerte frumoase. Prin tot ceea ce a făcut până acum, fiind ansamblul etalon al judeţului, „Cununa de pe Someş” merită acest statut de profesionist, urmând ca în perioada următoare să facem angajările, atât la dansatori, cât şi la orchestră şi solişti. Dacă mai adăugăm că avem cea mai importantă garderobă de costume din judeţ, dar şi săli de repetiţii moderne, putem spune că „Cununa de pe Someş” are de mult acest statut, care va fi pus în formă oficială în perioada următoare”, ne-a declarat, de la Voiron, dr. Dorel Cosma. Ansamblul este condus în Franţa de Teodor şi Adi Puşcaş.
Citiţi şi:
- Preşedintele IGF, Dorel Cosma, şi Orchestra Cununa de pe Someş, la Voiron, Franţa
- Dorel Cosma, Cetăţean de Onoare al oraşului Karditza
- Inaugurarea sediului Uniunii Mondiale de Folclor în Voiron. S-au anunţat primii oaspeţi la „Nunta Zamfirei”
- Cătălin Măruţă la Bistriţa, la Festivalul Mondial de Folclor
- Delegaţii din 24 de ţări la Nunta Zamfirei. Oscarul în folclor, la Bistriţa
Adaugă comentariu nou