,,Doina Rebrei,, s-a întors acasă
După câteva zile de evoluție superbă pe scena Festivalului Internațional de Folclor din Macedonia, orașul Ohrid, Ansamblul folcloric,, Doina Rebrei,, s-a întors acasă cu laurii succesului binemeritat. Formația năsăudeană, care a reprezentat România, alături de,, Crăișorii Pietrei Craiului,, –Zărnești, a avut onoarea să deschidă și să închidă programul festivalului la care au participat ansambluri folclorice din : Bulgaria, Serbia, Slovacia și țara gazdă.
,, Doina Rebrei,, a cules aplauzele spectatorilor în cadrul paradei portului popular, unde costumul tradițional i-a cucerit pe macedoneni prin renumitul clop cu păun și apoi i-a încântat pe cei prezenți în fața scenei cu frumusețea interpretării și autenticitatea dansurilor de pe Valea Rebrei. Iată cum, un ansamblu artistic de amatori, poate fi mesagerul cultural al tradițiilor și obiceiurilor noastre străbune.
Bravo , rebreni ! Felicitări , domnule Vasile Călini !
Citiţi şi:
- Ansamblul Doina Rebrei, invitat a doua oară la Festivalul internaţional de folclor din Macedonia
- ANSAMBLUL FOLCLORIC,, DOINA REBREI’’, PE PLATOUL EMISIUNII,,VINE VAIDA PE LA NOI’’
- "APPASSIONATA"- TURNEU ÎN MACEDONIA
- Vasile Călini: Ansamblul,,Doina Rebrei’’este un ambasador cultural al Ţinutului năsăudean
- “APPASSIONATA” în turneu la Ohrid, Macedonia
Adaugă comentariu nou