Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru – invitat special la Festivalul Mondial de Folclor „Les Cultures du Monde” - Gannat, Franţa
Între localitatea Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi Gannat, zona Auvergne, Franţa, există o lungă şi profundă prietenie care durează de peste 26 de ani, o legătură de suflet între francezii şi măierenii care au trăit împreună momentul Revoluţiei din 1989.
Trecerea timpului a făcut ca această prietenie să se consolideze, iar în acest an Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru să fie invitat de onoare la renumitul Festival Mondial de Folclor „Les Cultures du Monde” - Gannat, Franţa, ediţia 43, acolo unde judeţul Bistriţa-Năsăud a revenit prin acest colectiv artistic după 26 de ani. În anul 1978 la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor din Zakopane, Polonia, se derula prima întâlnire dintre preşedintele Jean Roche şi artista Valeria Peter Predescu aflată acolo împreună cu Ansamblul folcloric „Cununa” din Maieru. Astfel, în anul 1990 are loc primul turneu în Franţa, la Gannat, supranumit Turneul Libertatea, iniţiat şi realizat de profesorul Sever Ursa în colaborare cu artista Valeria Peter Predescu, care împreună cu Orchestra Profesionistă „Bistriţa” şi Ansamblul folcloric „Cununa” din Maieru a fost, la acea vreme, o delegaţie cultural-artistică a judeţului nostru extrem de îndrăgită de oficialităţile franceze. În acel an, la Cannes, artista Valeria Peter Predescu şi Orchestra Profesionistă „Bistriţa” editează primul CD cu muzică populară din judeţul Bistriţa-Năsăud, material-document devenit simbol pentru generaţia de aur a folclorului nostru muzical.
Anul 2016 avea să aducă pentru Maieru o nouă participare la Festivalul Mondial de Folclor de la Gannat, unde tânărul colectiv artistic coordonat de coregraful Adi Salvan, a reuşit să creeze o impresie extraordinar de frumoasă şi să fie ovaţionat la scenă deschisă la finalul tuturor programelor sale artistice.
Turneul efectuat în Franţa în perioada 18 iulie -10 august 2016 de către membri Ansamblului folcloric „Cununa Someşană” din Maieru a fost unul de succes şi se înscrie în seria participărilor internaţionale de răsunet pe care le deţine în palmaresul său, având evoluţii artistice la mai multe festivaluri folclorice internaţionale organizate sub egida Organizaţiei Mondiale de Folclor CIOFF în localităţile: Gannat, Cusset, Verneuil en Bourbonnais, Pujols (Agens), Castres, Raulhac-Aurillac, totdată bucurându-se de experienţa unică de a petrece câteva zile în mijlocul unor familii franceze, tocmai pentru a consolida prietenia deja existentă şi perpetuată peste ani.
Pe scena de la Gannat, dar şi din celelalte locaţii unde a fost invitat special, ansamblul s-a remarcat prin valoarea programului prezentat, talentul şi măiestria tinerilor artişti populari măiereni care au susţinut spectacole de înaltă ţinută artistică, prin deosebita interpretare scenică a obiceiului tradiţional: nunta someşană, oferind o imagine despre neasemuita frumuseţe a costumelor populare şi a folclorului de pe Valea Someşului.
Acest prestigios eveniment cultural european a reunit valoroase ansambluri folclorice din: România, Franţa, Mexic, Italia, Ungaria, Costa Rica, Columbia, Rusia, Coreea de Sud, Benin - Africa de Sud, Senegal, Canada, Turcia, Uzbechistan, Spania, Scoţia, Sudan, Peru, China, Brazilia, alături de meşteşugari tradiţionali reprezentând invitaţii la festival. Comuna Maieru a fost prezentă la târgul mondial de artă populară prin meşteşugarul tradiţional, măiereanul Gavril Buia Pop, creator de curele din piele.
Comitetul de organizare al Festivalului Mondial de la Gannat a fost format din: domnul Jean Roche – preşedintele fondator şi directorul artistic al Asociaţei şi Festivalului „Les Cultures du Monde”; Jean Pachot-Larrigue – preşedintele Comitetului festivalului; Veronique Pouzadoux – primarul Gannatului; Gerard Deriot – preşedintele judeţului Allier; Laurent Wauquiey – preşedintele Regiunii Auvergne-Rhone-Alpes.
Un rol esenţial în buna desfăşurare a tuturor manifestărilor organizate sub egida acestui festival, care se află sub patronajul UNESCO, l-a avut doamna Marie Agnes Jacque, căreia şi noi trebuie să-i mulţumim pentru tot sprijinul acordat şi prietenia sinceră.
Considerat unul dintre cele mai mari festivaluri folclorice din Europa, Festivalul Mondial de Folclor din Gannat - Franţa, reprezintă un prilej pentru ţările participante de a-şi prezenta valorile culturii naţionale, de a cuprinde într-un program amplu mişcarea de păstrare şi promovare a obiceiurilor, dansului, muzicii specifice, iar fiecare ansamblu folcloric prezent a încercat să aducă în scenă programe extrem de valoroase, semnificative pentru zonele de provenienţă, într-o interpretare plină de dăruire şi bucurie. Galele folclorului internaţional s-au desfăşurat în prezenţa celor 3000 de spectatori la fiecare spectacol, iar reacţia impresionantului public era una de apreciere şi maximă bucurie la vizionarea programelor fiecărei ţări participante, susţinându-i prin aplauze frenetice. Toţi invitaţii în festival au fost impresionaţi de aprecierea primită din partea publicului francez, care a ştiut să preţuiască muzica, folclorul şi culturile lumii primind mesajele lor cu bucurie şi prietenie.
Programul festivalului a cuprins: spectacole demonstrative şi artistice pe scena amenajată special, într-un cort imens, în centrul comunei Gannat, ample parade ale portului popular internaţional în prezenţa numeroşilor turişti, a locuitorilor din Gannat, din zonele învecinate, dar şi din întreaga ţară, unii spectatori fiind special veniţi pentru a urmări acest eveniment cultural major pentru Franţa. Numeroase familii de români aflaţi în oraşele învecinate, mai ales din Clermont-Ferrand, au venit să salute şi să vadă programul României.
Preşedintele Jean Roche alături de doamna Veronique Pouzadoux, primarul localităţii Gannat, au înmânat delegaţiilor prezente la festival pe o scenă amenajată în centrul comunei însemnele specifice localităţii, simbolurile şi trofeul festivalului.
Unice şi extrem de emoţionante au fost momentele în care familii franceze au venit special din diferite localităţi vecine pentru a căuta şi a saluta măierenii prezenţi la Gannat, vădit emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi rememorau evenimentele Revoluţiei din decembrie ’89, atunci când primii sosiţi la Maieru cu caravane umanitare au fost francezii din Gannat conduşi de Jean Roche susţinut de prietenii săi, oameni care au trăit momente speciale, zile care le-au marcat tinereţea şi pe care le păstrează vii în suflete! Am plâns şi ne-am bucurat împreună cu aceşti oameni minunaţi care pentru Maieru şi pentru România manifestă o reală şi sinceră prietenie! L-aş aminti aici pe domnul Bruno Pinard-Legry, director al Agenţiei de dezvoltare a zonei Vichy-Allier, care a creat la recepţia oficială pentru noi cei din delegaţia României, un moment unic, a scos din buzunarul de la piept al hainei sale steagul românesc, patinat de trecerea vremii, acea banderolă purtată în momentul venirii pentru prima dată la Maieru în decembrie ’89, în semn de respect şi prietenie pentru poporul nostru. Pornind de la prietenia creată între localităţile Maieru şi Gannat, s-a dezvoltat ulterior o întreagă reţea de colaborări, culturale, sociale şi economice între Transilvania şi zona Vichy-Auverne, încununate prin crearea unui Consulat onorific francez la Cluj.
O întâlnire emoţionantă şi foarte aparte pentru noi a fost cea cu prietenii noştri dragi Aurica şi Adrian Predescu, fiul artistei Valeria Peter Predescu, stabiliţi de mulţi ani în Franţa, care au venit special la spectacolul susţinut de măiereni la Castres, şi unde au avut surpriza să asculte unul din cântecele mamei lor, în interpretarea tinerei soliste Larisa Bozbici.
Reuşita turneului efectuat în Franţa se datorează efortului depus în mod deosebit de către dansatori: Barna Vasile, Moldovan Ionuţ, Neamţ Ionuţ, Andronesi Ionuţ, Vârtic Cosmin, Folfă Vasile, Iugan Neluţ, Luchi Marius, Flămând Florin, Bontaş Alex, Kiss Paul; Borzaşi Ioana, Buia Florina, Miclea Veronica, Ureche Bianca, Rauca Ancuţa, Flămând Dana, Cârdan Ioana, Cristurean Alexandra; soliştii vocali: Larisa Bozbici şi Silviu Avram participanţi la „Concertul vocilor”; orchestra formată din: Ionică Moldovan (vioară), Ionel Oarcăs (vioară), Lucian Catarig (taragot), Bombi Marin (acordeon), Moldovan Clement (violă), condusă de instrumentistul Ioan Şorecău, cu toţii coordonaţi artistic de coregraful Aurel Adrian Salvan.
Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru adresează mulţumiri Primăriei şi Consiliului Local din comuna Maieru, domnului primar Vasile Borş, pentru sprijinul acordat în realizarea acestei deplasări internaţionale, care a adus în palmaresul cultural al comunei Maieru noi trofee artistice menite să-i sporească renumele. Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a contribuit organizatoric al această participare cultural-artistică asigurând corespondenţa internaţională, consultanţa de specialitate, şi materialele de promovare ale acestui prestigios ansamblu folcloric judeţean.
Să nu uităm că anul trecut Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru a participat la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor din Zakopane, Polonia, ediţia 47, în cadrul căruia România a fost reprezentată cu cinste de către acest colectiv artistic din judeţul Bistriţa-Năsăud, care a reuşit să cucerească la unul din cele mai valoroase concursuri europene de folclor Trofeul Silver Ciupaga - Toporul de argint şi Medalia de argint.
Felicitări tinerilor şi frumoşilor dansatori din Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru, purtătorii drapelului României la acest festival mondial, şi vă asigur că am trăit alături de aceşti artişti populari din judeţul nostru cele mai înalte sentimente de onoare şi mândrie naţională, că m-am bucurat nespus pentru aprecierea primită de ei pe tot parcursul turneului parcurs alături de ei, în calitate de coordonator al acestui proiect cultural internaţional din partea CJC BN.
Datorită lor pe harta prieteniei culturale dintre Gannat-Franţa şi Maieru-Bistriţa-Năsăud s-a scris o nouă filă şi astfel această legătură de suflet merge mai departe!
Citiţi şi:
- Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” – Maieru – întâlnire de suflet şi bilanţ pentru rodnica sa activitate artistică
- CJC BN la dezbaterile Centrului Cultural Francez
- Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru – succes răsunător la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor din Zakopane, Polonia
- Dorel Cosma, Cetăţean de Onoare al oraşului Karditza
- Ansamblul Folcloric „Cununa Someşană” din Maieru prezent la Festivalul Interjudeţean de Folclor „Hora la Prislop”
Adaugă comentariu nou