De ziua ei, Domnica Dologa sărbătorită la Cluj
Îndrăgita artistă de la Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, Domnica Dologa, a fost sărbătorită de ziua de naştere în cadrul unui amplu spectacol ce s-a derulat la Casa Universitarilor din Cluj-Napoca. Câştigătoare a trofeului „Crizantema de Aur”, Domnica Dologa este una dintre cele mai îndrăgite interprete ale romanţei, recitalul ei din cadrul Concertului extraordinar „Emoţii de toamnă” fiind aplaudat la scenă deschisă de publicul clujean.
De altfel, în semn de respect pentru modul în care a ştiut să pună în valoare romanţa, dar şi pentru talentul deosebit, Domnica Dologa a fost cea care a încununat concertul de la Cluj prin prezenţa ei, la final orchestra „Cununa Transilvană”, condusă de bistriţeanul Ovidiu Barteş, i-a cântat „La mulţi ani!”.
În cadrul concertului de romanţe şi muzică de cafè – concert au urcat pe scenă Alexandru Mânzat, Maria Lobonț, Cătălin Nistor şi Alina Zanc, îndrăgiți interpreți clujeni de romanțe. Soliştii instrumentişti Ovidiu Barteş, Veronica Costantin, Claudiu Cotîrlă, Sergiu Cebotari, Daniel Istrate și Ciprian Istrate, membrii ai orchestrei „Cununa Transilvană” au încântat publicul cu piese de cafè-concert. Concertul a fost prezentat de bistriţeanul Grigore Sâmboan, redactor şef la Radio Renașterea, alături de colega Alexandra Andereș, iar organizatorii evenimentului au fost Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.
Citiţi şi:
- Artişti şi scriitori bistriţeni, alături la Maria Golban Șomlea, la aniversarea a 30 de ani de activitate artistică. Concert şi lansare de carte
- Alina şi Genuca Ceuca, alături de corul din Spermezeu, la Concertul de pricesne din Cluj binecuvântat de mitropolitul Andrei
- Bistriţeni, la Casa de Cultură a Studenților Cluj. Spectacol aniversar Cununa Transilvană – 60 de ani
- 30 de ani de carieră artistică şi 50 de ani de viaţă ai Mariei Golban Şomlea, marcaţi printr-un eveniment deosebit. Bistriţenii, alături de artistă
- Cornelia Ardelean, Cristian Pomohaci și Grigore Sâmboan, concert de pricesne la Casa Universitarilor Cluj, alături de colegi de cântec
Adaugă comentariu nou