Proiectele cu fonduri guvernamentale, prin PNDL, blocate
Mar, 10/04/2016 - 14:17
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat, cu ocazia recepţiei lucrurărilor de modernizare de pe DC 28, la Bretea (comuna Şieu Odorhei), că primăriile bistriţene au fost notificate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la blocarea proiectelor finanţate prin PNDL, în baza OG 28/2013.
„Ştiu câteva lucrări care nu sunt finalizate şi care nu ştiu cum se vor finaliza. Avem lucrări la Monor, la Tiha Bârgăului, la Ilva Mică, sigur sunt mai multe. Nu am un inventar clar dar vom face o centralizare a acestor investiţii. În bugetul anului 2016, au fost asigurate fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor. În momentul de faţă, va trebui făcută o analiză foarte serioasă, pentru a vedea ce înseamnă, pentru că primarii au semnate contracte de finanţare ferme cu Guvernul Româniri, prin Ministerul Dezvoltării. Onor domnul tehnocrat Cioloş, la rectificarea de la sfârşitul lui iulie, începutul lui august, aia pe care o aşteptam cu toţii cu sufletul la gură că ne va da lucrări noi, tocmai a tăiat banii. La rectificare, nu numai că nu a dat bani la PNDL, iar dacă vă uitaţi pe rectificare o să vedeţi că s-au tăiat sume foarte mari de la Ministerul Dezvoltării, chiar de la PNDL”, a precizat preşedintele Radu Moldovan.
Acesta a menţionat că sunt firme care au lucrat de miliarde de lei pe aceste proiecte, fiind depuse devize şi situaţii de lucrări care nu au fost încă decontate. „Eu încă sper că la următoarea rectificare măcar lucrările executate şi nedecontate vor fi finanţate. În momentul de faţă nu avem decât înştiinţări oficiciale. Le veţi găsi la primării, la colegii primari, pentru că relaţia este directă între Consiliul Local şi Minister, noi doar îi ajutăm la coordonarea lucrărilor, la preluarea situaţiilor de lucrări, le transmitem situaţii centralizatoare, dar relaţia este una directă între Consiliul Local şi Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale”, a explicat preşedintele Moldovan.
Citiţi şi:
- Daniel Suciu: Prin PNDL, în Bistriţa-Năsăud sunt finanţate 366 investiţii în drumuri, şcoli, grădiniţe, unităţi medicale, sisteme de apă şi canalizare!
- Secretarul de stat Monica Săsărman: Ministerul Dezvoltării a virat 29 milioane lei pentru investiții din județ, finanțate prin PNDL, PNRR și “Anghel Saligny”
- Proiectul de amenajare a Aquaparcului din Bistriţa va fi depus spre finanţare prin PNDL, din fonduri guvernamentale
- Finanţări guvernamentale pentru proiecte din Lunca Ilvei, Şieu Măgheruş, Nuşeni şi Galaţii Bistriţei
- Primarul Tinu Grapini: Plăţile prin PNDL, stopate! Nu au fost actualizate proiectele după noile preţuri din construcţii!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Festivalul - Concurs Interjudeţean de Folclordedicat Rapsozilor Populari „La...
Comentarii
Adrian Paltenean -
Dum, 18:33
Va scriu pentru a solicita o cerere de contact cu biserica Dumbravita din Bistrita Nasaud,...
Șugar Liviu -
Dum, 18:31
Succes noului preot!Aprecieri părintelui Mihai pentru anii dăruiți slujirii Sf.Biserici!
Roman Danilevici și.Mihaiela -
Sâm, 12:28
Din.Spania La mulți Ani!
Constantin Turcan -
Vin, 16:31
Felicitări!!!
Vă doresc multe realizări de acest fel!
Fiți exemplu bun pentru o societate...
un cetatean -
Vin, 15:22
Duamna a ramas la nivelul de intelegere al Grindeanului, via Ciolacu! Este o vorba adevarata care...
Aniversări
Astăzi, domnul Florin Pop, viceprimarul comunei Târlișua, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu această ocazie, îi adresăm cele mai sincere...
Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Preasfinţiei Voastre, Părinte Episcop MACARIE DRĂGOI al Episcopiei Europei de Nord, Cetăţean de Onoare al...
* În zi de naştere, urăm d-nei TUDORICA BRUMĂ, interpretă ce promovează folclorul românesc în Spania, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi...























Adaugă comentariu nou