Aproape 75% dintre indemnizaţiile pentru creşterea copilului cresc de la 1 februarie

De la 1 februarie, se va modifica nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, de la 1063 lei la 1233 lei, cât și nivelul stimulentului de inserție (acordat părinților care și-au reluat activitatea cu cel puțin 60 de zile anterior împlinirii vârstei de 2 ani a copilului și care se acordă pâna la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului), de la 531 lei la 616 lei, asta pentru că va fi modificat şi salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la 1.450 lei.

În baza prevederilor art. 2 alin. 2 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, indemnizaţia lunară  se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

„La nivelul indemnizațiilor din luna ianuarie 2017, numărul de beneficiari ai acestor majorări va fi de 1969 indemnizații pentru creșterea copilului dintr-un total de 2675 indemnizații, respectiv un procent de 74%, și 915  beneficiari ai stimulentului de inserție. Totodată, 283 de  beneficiari ai sprijinului lunar pentru părinte cu dizabilitate sau copil cu dizabilitate vor beneficia corespunzător de majorarea aferentă în funcție de situația concretă a fiecăruia, datorită majorării cuantumului minim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Aceste majorări se vor efectua din oficiu de către AJPIS BN, pentru persoanele beneficiare”, precizează directorul executiv Ani Bob, director executive la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5