Din 1 iulie, valoarea punctului de pensie creşte la 1000 lei!
Potrivit art. 2 din OUG nr. 2/2017, valoarea punctului de pensie creşte –începând cu data de 01.07.2017 – la 1000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% faţă de valoarea precedentă (917.5 lei).
Efectele aplicării acestei măsuri se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci şi a următoarelor indemnizaţii:
- indemnizaţia pentru însoţitor , în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1, care se majorează de la 734 lei la 800 lei;
- indemnizaţia lunară stabilită conform Legii nr. 8/2006 pentru membrii uniunilor de creaţie, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei.
Indemnizaţiile prevăzute de OUGnr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice se majorează, de asemenea, începând cu data de 01.07.2017, în temeiul Legii nr. 126/2017.
Recalcularea pensiilor în conformitate cu Legea nr. 192/2015 pentru persoanele care au lucrat în fostele grupe I-a şi/sau a II-a de muncă şi care nu au beneficiat de măsurile de recalcularte din anul 2008 şi 2011, va avea prima etapă de plată în luna iulie 2017.
Particularităţile implementării Legii nr. 192/2015 impun sublinierea următoarelor aspecte:
- în situaţia în care, în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut de acesta recalculare, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se vor menţine în plata punctajul mediu anual şi cuantumul aferent în plată sau cuvenit la data recalculării, respectiv 31.12.2015;
- nouă valoare a punctului de pensie, majorata de la 1 iulie 2017 la 1000 lei, se aplică la punctajul mediu anual cel mai avantajos şi care rămâne în plată după recalcularea conform Legii nr. 192/2015.
Citiţi şi:
- Precizări privind recalcularea drepturilor de pensie potrivit Legii 192/2015
- Modalitatea de calcul a categoriilor de pensii conform legii 263/2010
- Veşti bune pentru o serie de pensionari care au lucrat în condiții deosebite şi/sau speciale de muncă!
- Calculul pensiilor conform legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
- Calculul pensiilor comunitare conform Regulamentelor Europene
Adaugă comentariu nou