La început de an de an școlar

Pr.Vasile Beni: În vremea copilăriei mele nu se oficiau slujbe religioase la începutul anului școlar

      Dacă ar trebui să răspund la întrebarea „Ce a fost, ce este și ce va fi Școala”?Răspunsul ar fi: O scară a virtuților morale și intelectuale
Și spun lucrul acesta fiind cuprins de un sentiment de nostalgie, ca de altfel mulți dintre noi, pentru că dascălii noștri au avut, au și vor avea credință în Bunul Dumnezeu, pentru că este ceva care pornește din suflet. Ei se jerfesc, se dăruiesc, investesc din timpul și priceperea lor. Poate mă întrebați sau ne întrebăm cum? Printr-un răspuns simplu, după părinții noștri, dascălii au fost cei care ne-au învățat și ne-au sfătuit mereu, mereu „fiți cuminți”. Nu face așa că nu e bine. Prima dată ne învățau cum să ne comportăm din punct de vedere moral și abia apoi intelectual. Vedeți! Câtă înțelepciune și câtă răbdare. Și e normal, pentru că dacă cineva este un om așezat sau cuminte altfel poți comunica. Chiar dacă anii trec foarte repede, sentimentele rămân neschimbate.  Începutul unui nou an şcolar reprezintă un moment de însemnătate excepţională, nu numai pentru tineri, ci şi pentru părinţii şi educatorii lor, precum şi pentru întreaga societate. Nu mai suntem noi elevii cei timizi din curtea şcolii, dar suntem părinţii, rudele sau prietenii elevilor de astăzi şi retrăim împreună emoţia. O emoţie care reuşeşte de fiecare dată să ne trezească şi să ne impulsioneze pe mai departe. Începutul noului an școlar mi-a adus, sau ne aduce fiecăruia dintre noi, întodeauna, un noian de sentimente antagonice: regretul că vacanța de vară a fost prea scurtă și că s-a terminat prea repede, bucuria că am mai crescut cu un an și sunt mai mare, regretul că nu o să mai am timp de joacă, de care trebuie să recunosc că nu am prea avut parte, apoi bucuria că mă întâlnesc cu colegii de clasă și de școală, emoția că voi cunoaște noi profesori, frica de necunoscut și exemplele ar putea continua.         Am afirmat la început că „Școala este o scară a virtuților morale și intelectuale” și am pornit de la un exemplu din iconografia Bisericii pe care a exprimat-o sf.Ioan Scărarul, care prefigurează că orice urcuș nu este doar în plan duhovnicesc, ci şi în cel al împlinirilor, aspiraţiilor prin  învăţătură şi lucrare deosebită. Nu este uşor, ci reprezintă un efort permanent şi continuu pe parcursul căruia poţi cădea de la primele trepte sau chiar şi atunci când eşti aproape de final, dacă îţi lipseşte puterea stăruinţei şi tăria în atingerea  scopului final.  Pentru cei mai mici, care iau legătura cu cartea pentru prima dată la grădiniţă sau în cursul primar, o primă treaptă urcată pe acest drum de lumină, iar pentru cei din clasele următoare, noi trepte ce-i înalţă an de an spre culmile de strălucire ale culturii, ştiinţei, cunoaşterii în general, prin care îşi conturează personalitatea, valoarea şi utilitatea, atât pentru ei, cât şi pentru semeni.Pentru că procesul de formare şi educare are ca finalitate împlinirea şi devenirea omului ca membru responsabil al societăţii şi în faţa lui Dumnezeu.
Un scurt îndemn spre copilași: Priviți spre Dumnezeu în fiecare zi și nu uitați să-I mulțumiți că sunteți și aveți părinți sănătoși care se străduiesc să vă poarte la școală, să vă ofere ceea ce ei poate nu au avut. Străduiți-vă, dragi elevi, să asimilați cunoştinţe, priceperi şi deprinderi într-un an şcolar, pe care să le dezvoltați în anii viitori astfel încât urcuşul pe această scară să fie sigur, fără poticniri, fără căderi, încât în anul următor să fiţi pe o treaptă mai înaltă şi mai bine fixaţi, fără să vă clătinaţi sau să vă prăbuşiţi.Fiţi, aşadar, cu urechile deschise spre tot ce este bun, frumos, înălţător, folositor, spre îndemnul către fapta bună şi lucrul temeinic făcut, plăcut oamenilor şi lui Dumnezeu, pentru că numai aşa vă veţi împlini ca oameni desăvârşiţi, veţi fi bucuria şi mângâierea părinţilor voştri, mândria dascălilor, care prin voi îşi legitimează misiunea şi veţi putea deveni cetăţenii responsabili de mâine, ai ţării şi ai lumii în care vă veţi desfăşura activitatea.  Ce spunea mitropolitul Bartolomeu despre tinerețe puteti asculta în urmatorul link:

id="yui_3_16_0_ym19_1_1504853069575_15679">

                 Rugați-vă Bunului Dumnezeu să vă ajute pe cărările acestei vieți, pentru că o poezie frumoasă spune: „Când Dumnezeu te are drag/ Şi te ia-n paza milei sfinte,/ Ca arme de-a lupta 'nainte/ Nu-ţi dă nici pietre, nici ciomag / Când Dumnezeu te are drag,/  Îţi dă pricepere şi minte!” Amin !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5