Dosare penale pentru doi şoferi din Dumitriţa şi Hălmăsău
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației, anunţă Poliţia bistriţeană.
Miercuri, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control în trafic un bărbat, de 39 ani, din Dumitrița, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 173, prin localitatea Jelna. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
***
La aceeași dată, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat în trafic un tânăr, de 21 ani, din Hălmăsău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin Beclean, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Citiţi şi:
- Băuţi şi fără permis, depistaţi în trafic! Dosare penale pentru şoferi din Bistriţa, Poiana Ilvei, Sângeorz Băi şi Dumitriţa
- Şoferi băuţi, depistaţi în trafic, în acest sfârşit de săptămână!
- Un bărbat din Dumitrița a murit într-un accident. Bistriţeanul băut la volan s-a ales cu dosar penal
- Patru dosare penale pentru consum de alcool şi conducere fără permis. Un bărbat din Rodna, accidentat mortal pe DN 17
- 55 de permise reţinute, în acest sfârşit de săptămână
Adaugă comentariu nou