Aproape 600 de amenzi aplicate de poliţişti, în minivacanţă. 36 de şoferi au rămas fără permis

În perioada 30 noiembrie-3 decembrie a.c., pentru siguranța cetățenilor, peste 500 de poliţişti bistrițeni au acţionat la nivelul judeţului, intervenind la 150 de evenimente, dintre care 136 sesizate prin 112 și au prins în flagrant delict 10 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni.

“În urma activităților desfășurate, în această perioadă au fost descoperite 42 de infracţiuni, dintre care 16 contra persoanei, 9 contra patrimoniului, 5 la regimul siguranței rutiere, 3 de natură economică și 9 de altă natură. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 592 de sancţiuni, cele mai multe fiind la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, precum și privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare totală de peste 267.000 de lei”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 402 sancţiuni contravenţionale, 117 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune și 283 pentru alte nereguli. Totodată, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare şi au reţinut 36 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Dintre acestea 4 au fost reținute pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 14 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5