Ioan Turc : Să ne arate primarul Creţu documentele oficiale care îi confirmă delegaţia din Germania
Invitat astăzi la conferinţa de presă a organizaţiei municipale a PNL, preşedintele Ioan Tuc a avut două intervenţii. Una a vizat un analiza făcută de economiştii liberali asupra primului an de guvernare PSD-ALDE: „Cartea neagră a Guvernării”, material care a apărut şi într-o variantă printată, dar şi o interpelare adresată primarului Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu.
În contextul faptului că maşina oficială a primarului Bistriţei, BN 01 ADP, a fost surprinsă pe o autostradă în Germania în drum spre oraşul austriac Graz, Ioan Turc îi cere edilului Bistriţei să facă publice următoarele documente: „ Probabil că în portbagajul special de pe jeep, Ovidiu Creţu duce documente, acte şi alte hârtii necesare unei delegaţii oficiale. Pe această cale, solicit primarului municipiului Bistriţa, să dea publicităţii programul oficial al vizitei în Germania, la ce eveniment sau conferinţă a participat acolo şi, mai ales, care a fost interesul public pentru care a fost necesară delegaţia. Sigur, la toate acestea să adauge şi decontul de cheltuieli”, a cerut liderul liberal judeţean.
Liderul liberal bistriţean a mai precizat că e vorba de o cerere de bun simţ, iar „dacă primarul Creţu nu are nimic de ascuns, va face publice toate aceste lucruri”, a conchis Turc.
Citiţi şi:
- Drumul spre pârtia din Wonderland trece prin Austria? Primarul Creţu spune că a fost în delegaţie la Nurnberg şi că trebuie să ajungă la Graz
- „Bistrițenii și Bistrița. Cuantificări statistico-demografice ale recensămintelor oficiale”, lansat de Mircea Chira! Pulsul statisticii din nord-vestul țării se ia de la Bistrița!
- Opera Group Project, un spectacol de zile mari
- Rezultatele oficiale! Câte procente are fiecare primar din judeţ şi componenţa Consiliului Local
- Înţelegerea de cooperare dintre Bistriţa şi Wiehl, parafată în septembrie. Vezi componenţa delegaţiei bistriţene!
Adaugă comentariu nou