George Avram: Mă supun deciziei luate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt la dispoziția primarului Crețu. El știe ce decizie va lua în ceea ce mă privește
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunțat astăzi în cazul recursului declarat de George Avram, city manager al municipiului Bistrița, împotriva Sentinţei nr.185 din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Concret, Avram a pierdut defintiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce în 2014 acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate, consecință a faptului că ar fi deţinut simultan mai multe funcţii, fiind vorba de SC Aquabis SA și de o unitate de învățămând din oraș. În 2015, Avram a înregistrat o victorie parţială la Curtea de Apel Cluj, unde a atacat raportul întocmit de inspectorii ANI.
Decizia magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă, fiind luată astăzi, 20 februarie 2018.
Ce spune George Avram?
Contactat telefonic, George Avram nu a vrut să comenteze o decizie luată de o instanță de judecată: ” Nu comentez decizia luată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și mă supun ei. Vreau doar să spun, păstrând proporțiile, că e vorba de o speța asemănătoare cu cea a președintelui Klaus Iohannis. Mai mult, eu am dus la Înalta Curte toate documentele care atestau că am demisionat din acele funcții și nu știam că pot fi declarat incompatibil mai ales că era vorba de funcții neretribuite. În sfârșit, vom vedea ce mai urmează!”, ne-a spus Avram.
El a mai precizat faptul că decizia ÎCCJ nu îl obligă la nimic: ” Eu sunt la dispoziția domnului primar Crețu. Dacă îmi va cere demisia, eu mi-o dau. Știu că nu am voie să ocup timp de trei ani nici o funcție publică primită în urma unui process electoral, dar nu există alte chestiuni prohibitive. Funcția de city manager nu e o funcție public aleasă, dar, repet, sunt la dispoziția primarului Crețu”, a conchis George Avram.
Reamintim că …
Potrivit unui raport al Agenției Naționale de Integritate din decembrie 2014, George Avram, pe atunci viceprimar al Bistriței, "s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie – 29 iulie 2008, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia de administrator la S.C. AQUABIS S.A. De asemenea, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 29 noiembrie 2011 – 15 octombrie 2014, întrucât a deţinut, simultan funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale nr. 5 „Lucian Blaga”, respectiv al Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” Bistriţa", se arată într-un comunicat remis de Agenţia Naţională de Integritate.
Potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, „funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu: funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale, precum şi la instituţiile publice; calitatea de comerciant persoană fizică”, iar „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.
Așa cum era normal , Avram a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Cluj, unde a repurtat o victorie parţială. Astfel, în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat în perioada 29 noiembrie 2011 - 15 octombrie 2014, când a deținut, simultan funcția de viceprimar, și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Generale nr. 5 "Lucian Blaga",magistraţii clujeni au decis că Avram s-a aflat "pe lege".
George Avram are însă probleme şi de ordin penal, după ce acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, în martie 2017, în dosarul certificatelor de revoluţionar false. În acelaşi dosar este trimis încă un bistriţean, Ioan Blaga, alături de alte 10 persoane. Avram şi Blaga sunt acuzaţi de cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Citiţi şi:
- Viceprimarul George Avram a fost găsit incompatibil de ANI
- ICCJ a decis: Ovidiu Creţu nu a fost în stare de incompatibilitate
- Procesul privind incompatibilitatea primarului Ovidiu Creţu, amânat până pe 10 februarie
- Primarul Aurel Horea (Ilva Mică), găsit incompatibil de ANI: Pe aceeaşi speţă, viceprimarul a câştigat la Curtea de Apel Cluj
- PNL solicită domnului George Avram demisia de onoare
Adaugă comentariu nou