Consiliul Judeţean alocă peste jumătate de milion de lei pentru finanţări nerambursabile
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba, în şedinţa ordinară de marţi, Programul anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pentru anul 2018. Potrivit documentaţiei, bugetul estimativ total este de 550.000 lei, bani care au fost repartizaţi pe domenii ţinând cont de istoricul sesiunilor de proiecte depuse în anii anteriori, importanţa domeniilor şi rezultatele care se pot obţine pe termen mediu şi lung.
Astfel, pentru domeniul Sport este propusă suma de 400.000 lei, din care 200.000 lei pentru Programul „Promovarea sportului de performanţă” şi o sumă similară pentru Programul "Sportul pentru toţi", inclusiv, Subprogramul „Sportul pentru persoane cu nevoi speciale”. La domeniul Cultură, este prevăzută suma de 85.000 lei, pentru Tineret – 10.000 lei, în timp ce Protecţia mediului, interdisciplinar - 30.000 lei, iar la Social – 25.000 lei.
De asemenea, aleşii judeţeni vor dezbate Ghidul privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru domeniile “Tineret”, “Cultură”, “Protecţia mediului, interdisciplinar” şi ”Social” , dar şi pentru domeniul „Sport”.
Cele două ghiduri au ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi căile de atac ale actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.
Conform prevederilor art.2, lit.h din Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, ghidul se aplică tuturor solicitanţilor persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii, care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile prevăzute în „Programul Anual" al finanţărilor nerambursabile de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud.
Susţinerea financiară din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nu se poate ridica la mai mult de 90% din bugetul total al unui proiect propus.
Criteriile de evaluare a calităţii proiectelor, propuse prin ghiduri, respectă art.29 din Legea 350/2005, făcând posibilă evaluarea, pe baze competitive şi concurenţiale, a capacităţii solicitanţilor de a finaliza activitatea propusă pentru finanţare.
O noutate o reprezintă faptul că pentru aceeaşi activitate nonprofit, un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui an, obținută de la acceaşi autoritate finanţatoare.
Citiţi şi:
- Anunţ de participare la sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2018
- Ghidul solicitantului de finanţare nerambursabilă, în dezbaterea CL Bistriţa
- În atenţia solicitanţilor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Bistriţa
- Primăria Bistriţa lansează sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local
- Consiliul Judeţean pune la bătaie 200.000 lei pentru finanţări nerambursabile
Adaugă comentariu nou