Complexul sportiv multifuncţional din Năsăud, aproape de semnarea contractului de finanţare. Bazin acoperit, piscine, terenuri de sport pentru agrement

Consiliul Local Năsăud a aprobat, în şedinţă de îndată, un proiect de hotărâre privind completarea HCL 15/2018 privind aprobarea actualizării devizului general cuprinzând lucrările care se decontează prin unitatea administrativ-teritorială oraşul Năsăud  pentru obiectivul de investiţii „Construire complex sportiv multifuncţional în oraşul Năsăud”. În fapt, vorbim despre modificarea cotei de cofinanţare pe care o va asigura administraţia năsăudeană. Proiectul de hotărâre va fi transmis la ministerul de resort, ca etapă premergătoare semnării contratului de cofinanţare.

         „Au fost modificate sumele privind cota de cofinanţare a UAT Năsăud, în sensul că s-au mărit la 2,4 milioane lei. Cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene au solicitat ca o parte din investiţie, cu precădere obiecte de inventar şi mijloace fixe să fie suportate de către unitatea administrativ-teritorială, şi atunci a crescut cu vreo 400.000 lei cota de cofinanţare. Nu e niciun soi de problemă până la urmă, vom fi nevoiţi să angajăm un credit. Important este să vedem ordinul de începere a lucrărilor.

         Suntem la final de tot, urmează să semnăm contractul de finanţare şi să înceapă procedura de achiziţie publică, care va fi „la pachet”, proiect tehnic şi execuţie. Valoarea proiectului este de 6,3 milioane euro, inclusiv TVA”, ne-a declarat primarul Mircea Romocea.

Proiectul “Complex sportiv multifuncțional și de agrement în orașul Năsăud”, cu o valoare estimată de 6,3 milioane euro,  presupune realizarea unor obiective de investiții pentru locuitorii orașului Năsăud, dar și pentru toți aceia care vor hotărî să își petreacă timpul liber în această locație, şi anume amenajări exterioare pentru acces, respectiv circulație pietonală şi circulație auto și parcări, dar şi amenajări exterioare pentru agrement.  

Este vorba despre bazin acoperit iarnă-vară, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, spații amenajate pentru plajă (300 de locuri), gradene, teren de tenis, teren de volei și baschet, teren de minifotbal și handbal, spații comerciale pentru alimentație publică, vestiare, cabinete medicale, alei pentru circulație pietonală şi 150 de locuri amenajate pentru parcare.

         În imediata apropiere a acestei investiții se va realiza un alt proiect derulat de către Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, respectiv va fi amenajată o "faleză", prin consolidarea şi indiguirea malului drept al Someşului, de la podul rutier în aval până în dreptul Văii Caselor, pe un tronson ce însumează circa 2 kilometri. Această investiție are o valoare de peste 4 milioane de euro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5